Aperitive

Aperitive

Plăcintă învârtită cu brânză sărată

- ingrediente -

Mult mai gustoasă și mai sănătoasă această plăcintă învârtită cu brânză sărată, preparată în casă mai ales atunci când și aluatul foietaj este preparat tot în casă!

Iată ce ne trebuie pentru Rețeta de plăcintă învârtită cu brânză sărată:

  • Pentru aluat foietaj de casă:
  • 350 gr făină
  • 200 ml apă rece
  • 30 ml ulei
  • 1 lingură oțet
  • 1 praf de sare
  • Pentru uns aluatul:
  • 200 gr unt cu 82% grăsime
  • 125 gr făină
  • Pentru umplut:
  • 750 gr brânză proaspătă, de vaci
  • 250 gr brânză telemea sărată
  • 2 linguri smântână grasă

- mod de preparare -

 Pentru a pregăti aluatul foietaj de casă, se cerne făina într-un vas, se amestecă cu sare și se face un locaș la mijloc unde se adaugă: uleiul, oțetul și apa rece. Se amestecă totul și se frământă un aluat omogen.

Pentru compoziția de uns aluatul, se amestecă 200 gr de unt moale cu 125 gr făină.

Se întinde aluatul într-o foaie de 5-6 mm grosime și se unge 2/3 din foaie cu 2/3 din amestecul de unt și făină. Se împachetează foaia de aluat în trei. Se aduce partea de 1/3 aluat neuns până lajumătatea aluatului uns, apoi se aduce deasupra, celălat capăt de aluat uns. Exact cum ați împacheta o coală de hârtie în trei. Se unge 2/3 din aluatul împachetat cu restul de compoziție și se împachetează în același mod. Aluatul se acoperă cu folie și se dă la rece pentru aproximativ 2 ore, să se întărească untul din interior.

Mai puteți opta și pentru:

Pentru umplutură, se amestecă brânza telemea, sfărâmată, cu brânza proaspătă și se potrivește textura cu smântână.

Se scoate aluatul de la frigider și se întinde în 2 foi de aproximativ 1 cm grosime. Se decupează foile în fâșii de 5-6 cm lățime peste care se întinde amestecul de brânzeturi și se rulează. Rulourile se asamblează sub formă de melc într-o tavă rotundă. Se dă forma cu plăcinta învârtită cu brânză la cuptor pentru 25-30 de minute, la 200 de grade, sau până se rumenește frumos aluatul.

Se lasă să se tempereze și se poate servi cu legume proaspete, alături de un pahar cu iaurt.

Ți-e poftă de un show culinar sau vrei sa găsești cele mai savuroase rețete? Vezi rețetele tale preferate și nu numai pe canalul exclusiv dedicat pasionaților de gastronomie – Cook and Play.
Gătește 24/24 acum cu AntenaPlay.

facebook whatsapp twitter pinterest
Redustore - produse pentru casă

vezi mai multe