Băuturi

Băuturi

Rețetă clasică de vișinată sau lichior de vișine

- ingrediente -

 Preferată mai ales de partea feminină, vișinata este o licoare delicioasă și fină, tocmai bună servită ca aperitiv, la orice masă festivă.

Ce ne trebuie pentru Rețetă clasică de vișinată sau lichior de vișine:

  • 1 kg vișine
  • 500 gr zahăr
  • 250 alcool dublu rafinat( 96 de grade)

- mod de preparare -

Curățăm vișinele de pe codițe, le spălăm bine și le scurgem la fel de bine.

Apoi, le așezăm într-o damigeană de sticlă, în straturi alternative cu zahărul.

Ultimul strat trebuie, neapărat, să fie de zahăr pentru a fi acoperite vișinile.

Din categoria rețetelor cu vișine, vedeți și: Rețeta de Vișine la borcan pentru prăjituri

Legăm damigeana la gură cu un tifon curat și o lăsăm într-o cameră, la loc luminos, pentru 10 zile. Din timp în timp mai agităm damigeana pentru a se amesteca bine vișinele cu zahărul și a-și lasa siropul.

După acest timp, când zahărul se va topi, turnăm alcoolul în damigeana cu vișine și sirop, agităm bine și punem dopul din dotare. O lăsăm  la loc răcoros pentru aproximativ 2 luni, timp în care vișinata va fi gata.

Vișinata se strecoară bine prin tifon curat și se îmbuteliază în sticle care se închid ermetic și se păstrează la loc răcoros, în beci sau cămară.

Vișinele le putem folosi la diverse deserturi.

Ți-e poftă de un show culinar sau vrei sa găsești cele mai savuroase rețete? Vezi rețetele tale preferate și nu numai pe canalul exclusiv dedicat pasionaților de gastronomie – Cook and Play.
Gătește 24/24 acum cu AntenaPlay.

facebook whatsapp twitter pinterest
Redustore - produse pentru casă

vezi mai multe