Antena Căutare

Burlăciţa speră ca el să-i pună inelul pe deget! Marius şi Andreea s-au sărutat pasional, la o întâlnire emoţionantă

Hotărâtă să vorbească deschis cu cel pe care îl consideră aproape perfect, Burlăciţa i-a oferit lui Marius primul date din România.

Hotărâtă să vorbească deschis cu cel pe care îl consideră aproape perfect, Burlăciţa i-a oferit lui Marius primul date din România.

S-a gândit că un masaj îl va relaxa şi îl va face să-şi deschidă sufletul în faţa ei, aşa că a ales un centru spa pentru întâlnire.

Încă de la începutul competiţiei, Andreea a observat o tristeţe în privirea lui Marius, iar acest lucru o pune pe gânduri. Vrea să afle mai multe despre trecutul său şi vrea să îl înţeleagă. "Marius trebuie să-şi învingă demonii înainte de a se gândi la o căsnicie", a declarat Burlăciţa.

Articolul continuă după reclamă

Dar Marius e conştient de problemele pe care le are şi vrea să se schimbe. "Mie nu îmi place aşa cum sunt. Vreau să mă schimb. Sunt dispus să fac compromisuri", a recunoscut concurentul. S-au relaxat, au fost sinceri, iar sărutul pasional a venit în mod firesc.

Din paradisul american, direct la fermă! Nu i-ai mai văzut niciodată pe concurenţi aşa... Sorin şi-a ieşit din minţi! Ceilalţi concurenţi i-au făcut o farsă, iar spiritele s-au încins...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 8 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Alex Zlăvog
Hello Chef sezonul 7, 8 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Alex Zlăvog Sambata, 08.06.2024, 15:30
Citește și
x