Antena Căutare

Chefi la cuțite, lider de piață cu prima dublă eliminare a sezonului. Diseară, Bontea și Scărlătescu aruncă-n joc două amulete

Ieri seară, la Chefi la cuțite, a avut loc prima dublă eliminare a acestui sezon după proba individuală. Victoria obținută la battle l-a salvat pe Cătălin Scărlătescu de emoțiile acestei probe la care ar fi putut pierde concurenți. În schimb, Sorin Bontea a rămas cu un om în minus, iar Florin Dumitrescu, de asemenea, și-a luat la revedere de la una dintre concurentele sale. Competiția continuă într-un ritm nebun în această seară. Urmează o bătălie crâncenă în bucătăria show-ului culinar: Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu aruncă în joc două amulete grele simultan.

colaj de imagini cu chefi la cutite Galerie
Ieri seară, la Chefi la cuțite, a avut loc prima dublă eliminare a acestui sezon după proba individuală. Victoria obținută la battle l-a salvat pe Cătălin Scărlătescu de emoțiile acestei probe la care ar fi putut pierde concurenți. | Antena 1

Difuzată în intervalul 20:28 – 23:53, ediția Chefi la cuțite de ieri seară a ocupat primul loc în topul audiențelor pe toate targeturile.

Chefi la cuțite, lider de piață cu ediția de pe 5 iunie

Pe segmentul de public comercial, a înregistrat 8.8 puncte de rating și 32.1% cotă de piață, în timp ce postul de pe locul secund, Pro TV, a obținut 5.9 puncte de rating cu 21.7% cotă de piață. Pe intersecția cu Las Fierbinți, Antena 1 a înregistrat 6.9 puncte de rating și 25.7 cotă de piață, iar Pro TV a obținut 6.8 puncte de rating și 25.1% cotă de piață.

Și la orașe, show-ul culinar Chefi la cuțite s-a situat pe primul loc, înregistrând 8.6 puncte de rating și 25.3% cotă de piață, în timp ce ocupantul locului 2, Pro TV, a obținut 5.1 puncte de rating și 14.8% cotă de piață. Chefi la cuțite s-a impus ca lider de piață și la nivel național, cu 8 puncte de rating și 23.8% cotă de piață, în timp ce Pro TV a înregistrat 6 puncte de rating și 17.9% cotă de piață.

În minutul de aur 22:12, ediția de aseară Chefi la cuțite a fost urmărită de peste 1,9 milioane de telespectatori. Totodată, Antena 1 s-a impus ca lider de audiență și pe intervalul orar prime time (19:00 – 23:00), înregistrând pe segmentul de public comercial, cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, 6.7 puncte de rating și 25.9% cotă de piață, în timp ce postul TV de pe locul secund, Pro TV, a obținut 6.5 puncte de rating și 25.1% cotă de piață. Postul TV Antena 1 a ocupat primul loc și pe întregul interval orar 02:00 – 26:00, înregistrând pe tronsonul comercial 2.9 puncte de rating și 23.7% cotă de piață, în timp ce postul de pe locul secund, Pro TV, a obținut 2.8 puncte de rating și 23.3% cotă de piață.

Aseară, la Chefi la cuțite, Chef Scărlătescu și echipa sa au câștigat battle-ul, în ciuda faptului că Chef Bontea a dat o lovitură grea bancurilor adverse: a folosit amuleta care le-a cerut oponenților să gătească cu o singură mână jumătate din timpul probei. Victoria tunicilor negre a venit chiar în ediția primei duble eliminări din acest sezon. Astfel, după proba individuală, Florin Borșaru, concurentul lui Chef Bontea, a părăsit competiția, iar Mariana Zinner, din echipa lui Chef Dumitrescu, a ieșit, de asemenea, din concurs.

Diseară, Bontea și Scărlătescu aruncă-n joc două amulete grele simultan la Chefi la Cuțite

Competiția continuă, în această seară, cu aceeași presiune enormă a dublei eliminări. Așadar, eforturile celor trei tabere de a obține victoria sunt cu atât mai mari acum, când
s-a intrat în mult temuta etapă care trimite acasă câte doi concurenți la finalul ediției, iar competiția se apropie cu pași mari de semifinală. ”Azi intrăm în battle-ul 12, mai e puțin până la semifinală, iar eu mi-aș dori, din tot sufletul, să câștig toate confruntările rămase”, a declarat Chef Scărlătescu.

”Echipa mea trebuie să facă în așa fel încât să gătească bine, ca să câștigăm battle-ul, pentru că n-am mai obținut o victorie de ceva vreme”, a spus Chef Bontea. ”Battle-ul 12 este foarte important în economia întreagă a acestui sezon, pentru că mai avem puține battle-uri și intrăm în semifinale. Deci n-aș vrea să pierdem prea mulți oameni. Așa că trebuie să câștigăm!”, a punctat Chef Dumitrescu.

Urmează, așadar, o bătălie crâncenă în bucătăria Chefi la cuțite: Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu aruncă-n joc două amulete grele simultan. Va fi cutremur la bancurile de lucru, iar tensiunile nu vor lipsi nici la aflarea rezultatului. Dar decizia îi aparține juriului – iar în această seară, invitații la degustare sunt sportivi triatloniști, spirite competitive cu o disciplină de fier și ambiție de campioni.

Ce decizie vor lua aceștia și cine va părăsi competiția telespectatorii vor afla în ediția Chefi la cuțite difuzată de Antena 1 și pe AntenaPLAY, în această seară, de la 20:30.

Sursa: Kantar Media

Copyright: ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de către departamentul Research Antena Group

Analiza este făcută pe target-urile 21-54 Urban, Urban și Național

Perioada 6 iunie 2023

Ce mesaj a transmis Florin Borșaru, după ce a fost eliminat de la Chefi la cuțite. Cum a reacționat George, fratele lui... Chefi la cuțite, 7 iunie 2023. Sorin Bontea a folosit o amuletă și a făcut schimb de concurenți. Pe cine a luat...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Citește și
x