Conserve și murături

Conserve și murături

Bulion concentrat de roșii cu ardei copți

- ingrediente -

 Nelipsit din cămările gospodinelor, bulionul de roșii este una dintre cele mai importante conserve pentru că se folosește la o multitudine de mâncăruri și sosuri.

Preparat dintr-o combinație de roșii bine coapte cu ardei copți va ieși foarte concentrat și foarte gustos.

Iată ce ne trebuie pentru Rețeta Bulion concentrat de roșii cu ardei copți:

  • 5 kg roșii de grădină bine coapte
  • 3 kg ardei capia, copți
  • 2 linguri sare pentru murături, neiodată
  • 2-3 linguri de zahăr
  • 1 linguriță de piper

- mod de preparare -

 Roșiile se spală bine și se scurg, apoi se toacă și se trec prin separatorul de semințe și coji. Pulpa de roșii rezultată se pune într-un vas încăpător și se lasă la odihnit 20 de minute, timp în care se va separa apa care va rămâne la interior.

Cu ajutorul unui furtun scoatem apa din vas, râmâmând doar o pastă consistentă de roșii care se pune la fiert.

Se lasă să fiarbă la foc mediu, până când scade cantitatea sub jumătate.

Mai vedeți și:

Ardeii se coc, curăță și se trec prin mașina de tocat. Se adaugă peste roșiile scăzute sub jumătate și se lasă să fiarbă până se îngroașă bine bulionul și devine consistent.

Se adaugă sare și zahăr după gust și se pune fierbinte în borcane și sticle sterilizate.

Borcanele cu bulion concentrat de roșii cu ardei copți, se acoperă cu pături și se lasă acolo până se răcesc definitiv.

Apoi se etichetează și se trec în cămări.

Ți-e poftă de un show culinar sau vrei sa găsești cele mai savuroase rețete? Vezi rețetele tale preferate și nu numai pe canalul exclusiv dedicat pasionaților de gastronomie – Cook and Play.
Gătește 24/24 acum cu AntenaPlay.

facebook whatsapp twitter pinterest
Redustore - produse pentru casă

vezi mai multe