Culinare

Gutuia - fructul auriu şi parfumat al toamnei

- ingrediente -

Este un fruct foarte generos, care poate fi fiert, copt sau uscat. Din gutuie poţi face, marmeladă, dulceaţă, prăjituri şi tarte, dar şi mâncăruri simple sau cu carne

Încă din Antichitate gutuile erau folosite atât pentru aromarea mâncărurilor, cât şi pentru parfumarea încăperilor, obicei păstrat şi în satele noastre, ţărăncile aşezându-le la geam pentru a înmiresma aerul din casă. Gutuile se coc târziu, toamna, şi se disting de alte fructe prin gustul neobişnuit dulce-astringent, cu un parfum aparte. Fructele sunt în plină maturitate atunci când coaja este acoperită cu un strat subţire de puf. Când le cumpăraţi, alegeţi fructele cu coaja fermă, colorată galben viu, care nu au pete şi degajă un parfum agreabil. Le puteţi păstra timp de mai multe săptămâni în fructieră, nealterându-se foarte uşor.

Gutuile sunt bune atât în stare crudă, cât şi preparate. Se recomandă consumarea gutuii cu tot cu coajă, iar atunci când se fierbe, să fie tăiată în bucăţi mari, pentru a nu se sfărâma. Datorită gustului acrişor, gutuile nu lipsesc din preparatele tip desert, cum ar fi compoturile, jeleurile, siropurile, dulceţurile, pelteaua, prăjiturile sau tartele. Gustul lor îmbunătăţeşte sosurile pe bază de vin roşu; sunt bune ca umplutură pentru pui şi se servesc sărate, dacă vrem să pregătim o masă în stil oriental. Dacă le coci la cuptor, pune un pic de miere peste felii înainte de a le servi. Vor fi mai aromate.

Din gutui se poate prepara un sos delicios, care se serveşte cu ficat prăjit, rasol de pasăre, vacă, viţel, cu limbă fiartă, şniţele de viţel (escalop) sau de porc, cu friptură înăbuşită, toate asociate cu piure de cartofi. Sunt popoare, precum spaniolii, care servesc marmelada de gutui alături de brânzeturi. Când faci dulceaţă sau compot de gutui, păstrează cojile. Spală-le, usucă-le şi pune-le în pungi mici de pânză. Atârnate în dulap, răspândesc o aromă plăcută.

- mod de preparare -

Este un fruct foarte generos, care poate fi fiert, copt sau uscat. Din gutuie poţi face, marmeladă, dulceaţă, prăjituri şi tarte, dar şi mâncăruri simple sau cu carne

Mâncare de gutui

Ingrediente: 3 gutui de mărime potrivită, 250 ml ulei, 50 ml vin alb, două linguri zahăr, o lingură făină, sare.

Preparare: Gutuile se curăţă de coajă, se scot seminţele şi se taie felii de grosimea unui deget. Feliile se pun la înmuiat într-un vas în care s-au turnat uleiul şi vinul. Se pun la fiert la foc potrivit, se adaugă sare, iar apoi făina amestecată cu puţină apă caldă. Se lasă să fiarbă în continuare. Separat, se prepară un sos de zahăr ars cu puţină făină. Se adaugă la gutui şi se mai lasă să fiarbă câteva minute. Se serveşte caldă.


Sos de gutui

Ingrediente: O gutuie mare, 25 g făină, 30 g unt, 100 ml smântână, o lingură zahăr tos, pătrunjel, 2 linguri ulei, sare.

Preparare: Gutuia se curăţă de coajă, se rade prin răzătoarea mare şi se fierbe în 1/2 l apă, acoperită, 15-20 minute, într-o tigaie. Zahărul se caramelizează împreună cu făina, amestecând întruna, ca să nu se ardă; se trage de pe foc, se adaugă uleiul, se amestecă până la omogenizare cu făina şi imediat se stinge cu zeama în care au fiert gutuile. După aceea se pune pe foc, se lasă până când se topeşte bine zahărul caramel şi se toarnă peste gutui. Se potriveşte de sare şi, opţional, se adaugă puţină zeamă de lămâie. Se poate servi ca atare sau se drege cu smântână frecată bine cu o lingură de apă rece (cât este sosul fierbinte), după ce s-a luat de pe foc. Deasupra se pun bucăţele de unt proaspăt şi pătrunjel tocat, sau o jumătate de linguriţă cu "Vegeta". Se serveşte cu ficat prăjit, rasol, limbă fiartă, şniţele.


Tartă cu gutuie şi nuci

Ingrediente: pentru aluat: 125 g de unt, 250 de g făină, 2 linguri de apă şi un praf de sare. Umplutura: 4 gutui, 1 pară, 1/2 măr, 100 g de zahăr, 2 plicuri de zahăr vanilat, nuci pentru ornat.

Preparare: Se amestecă untul cu făina şi apa, sarea şi se obţine un aluat care se dă la rece pentru jumătate de oră. Între timp se curăţă gutuile, inclusiv de coajă, şi se pun la fiert 10-15 minute, până se înmoaie un pic. Se scurg gutuile şi se lasă să se răcească. După ce s-au răcit, se amestecă împreună cu zahărul tos şi cu cel vanilat şi se pasează cu mixerul, împreună cu mărul şi para. Se întinde aluatul (se păstrează 1/4 din aluat pentru grilaj), care se pune în forma de tartă, unsă şi presărată cu făină în prealabil, şi se adaugă umplutura de gutuie. Se formează grilajul, se adaugă nuci în ochiurile formate. Se dă la cuptor (180 de grade), pentru 40 de minute.


Gutui confiate

Ingrediente: 1 kg gutui, o lămâie, 400 g zahăr, un baton de scorţişoară, anason stelat, 2 cuişoare, 4 boabe de piper şi 150 ml vin alb dulce.

Preparare: Se spală lămâia şi gutuile, se rade coaja lămâii în fâşii subţiri şi lungi şi se stoarce zeama fructului. Se taie gutuile în sferturi, se scoate căsuţa cu seminţe şi, dacă e necesar, se mai taie fiecare felie încă o dată. Se curăţă de coajă, apoi se aşază pe foc într-un vas cu sucul de lămâie şi vinul. Se călesc puţin şi, înainte cu două minute de a termina prepararea, se adaugă coaja de lămâie, apoi se scurge siropul. Într-un vas mai mare, inoxidabil, se aşază toate mirodeniile, lamelele de coajă de lămâie fierte, seminţele gutuilor şi se toarnă deasupra gutuile şi lichidul în care au fiert, apoi se pudrează cu zahăr. Se acoperă cu apă şi se pun la fiert, la foc mic, pentru 30 minute. Se spumează şi, din când în când, se amestecă. După ce au fiert, se lasă să se răcească, la temperatura camerei, cu tot cu mirodenii. Se servesc în ceşcuţe de sticlă, presărând deasupra mirodeniile pentru decor.


Supă picantă de pui

Ingrediente: 2 piepţi de pui, 150 g şuncă, 2 cartofi, un morcov, o ţelină, o ceapă, o gutuie, oţet balsamic, sare, piper, ulei de măsline, oregano, conopidă.

Preparare: Ceapa se curăţă, se spală şi se toacă mărunt. Morcovul, cartofii şi ţelina se curăţă, se spală şi se dau pe răzătoare. Carnea, spălată şi dezosată, se taie cubuleţe. Se pune o oală cu apă puţin sărată la fiert, se adaugă carnea, se spumează bine, apoi se adaugă legumele şi gutuia tocate. Se fierbe totul, se scot carnea şi legumele din supă şi se pun într-o oală mai mare. Se mixează, se adaugă din când în când supă, până când totul devine o cremă consistentă. Se pune oala cu crema din nou la fiert şi se adaugă puţin ulei de măsline, oregano tocat şi piper. Se mai fierbe cinci minute, apoi se ia oala de pe foc şi se serveşte supa turnând deasupra câte o jumătate de lingură cu oţet balsamic şi presărând oregano tocat. În supă, opţional, se mai poate adăuga conopidă.


Friptură de pui cu gutui la cuptor

Ingrediente: 2 pulpe de pui, 5 cartofi medii, o gutuie, o ceapă, sare, Delikat, 30 ml de ulei.

Mod de preparare: Cureţi cartofii, ceapa şi taie rondele. Gutuia o tai felioare de 1 cm. Aşezi în tavă întâi cartofii, urmaţi de ceapă, pulpe de pui, gutui. Codimentezi după gust. Adaugi o cană de apă, apoi acoperi cu folie de aluminiu şi introduci tava la cuptor, 40 de minute. Scoţi folia, aşezi pulpele la suprafaţă şi mai laşi la cuptor încă 15 minute, pentru a se rumeni frumos.

Reţete de la cititori


Cremă de cacao

Ingrediente: 600 g tofu, o sticluţă esenţă de rom, 3 linguri cacao, 100 g miere, 200 ml apă 6 g agar-agar (extras din alge marine), un praf de sare.

Preparare: Tofu se dă în 2-3 clocote, se scoate, se împătureşte într-un tifon şi se pune la scurs într-o sită; peste el se pune o greutate şi se lasă cam 30 min. Scade în greutate până la aproape de 400g. Tofu scurs se pune în blender împreună cu esenţa de rom şi se mixează bine. Agarul se dizolvă în apă, se adaugă mierea, pudra de cacao, sarea; amestecul se pune într-un vas pe foc, amestecând continuu până începe să clocotească; se micşorează focul şi se mai lasă cam 2-3 minute, amestecând. Se închide focul şi se toarnă acest amestec, treptat, peste tofu din blender şi se mixează puţin. Se răstoarnă într-un castron şi se răceşte pe baie de gheaţă, amestecând continuu.


Paste cu sos de gorgonzola şi spanac

Ingrediente: 200 g paste (la alegere), 100 g spanac congelat, 70 g gorgonzola, 100 ml lapte, ulei de măsline, sare, piper.

Preparare: Fierbem pastele într-o cantitate mare de apă cu sare. Sosul: în două linguri ulei de măsline înmuiem spanacul. Când este moale, adăugăm laptele. Când începe să fiarbă adăugăm şi gorgonzola. Amestecăm până se topeşte, eventual adăugăm lapte până la consistenţa dorită. Fierbem până devine un sos gros. Luăm de pe foc, potrivim de sare şi piper.

Ți-e poftă de un show culinar sau vrei sa găsești cele mai savuroase rețete? Vezi rețetele tale preferate și nu numai pe canalul exclusiv dedicat pasionaților de gastronomie – Cook and Play.
Gătește 24/24 acum cu AntenaPlay.

facebook whatsapp twitter pinterest