Deserturi

Deserturi

Crumble cu prune, desert simplu și gustos

- ingrediente -

  •  Pentru crumble:
  • 185 g unt(65%)
  • 200 g făină
  • 100 g zahăr
  • un praf sare
  • 2 plicuri zahăr vanilat
  • Pentru umplutură:
  • 500 g prune
  • 2 plicuri zahăr vanilat
  • 1 linguriță scorțișoară, pudră
  • 50 g nucă măcinată
  • 50 g pesmet
  • 15 g unt

- mod de preparare -

 Spălăm bine prunele, le ștergem, le îndepărtăm sâmburii și le feliem în 4 sau 6, în funcție de mărimea lor.
Ungem forma de copt cu puțin unt, cam 15 grame am pus eu, apoi presărăm la baza ei nuca măcinată, amestecată cu pesmetul.
Așezăm prunele peste patul de nucă și pesmet și presărăm zahăr vanilat și scorțișoară peste ele.
Le lăsăm să se odihnească până preparăm aluatul de crumble.
Amestecăm făina cu zahărul, zahărul vanilat și un praf de sare și adăugăm peste acest amestec, untul rece, tăiat în cuburi.
Cu vârfurile degetelor amestecăm rapid untul cu făina, până obținem niște firimituri, pe care le presărăm peste prune.
Dăm forma la cuptor pentru 30-35 de minute, la 180 de grade, sau până când deliciosul crumble cu prune și nuci, se rumenește bine la suprafață.
Este foarte bun, atât cald, cât și rece.
Opțional, se pudrează cu zahăr.

Ți-e poftă de un show culinar sau vrei sa găsești cele mai savuroase rețete? Vezi rețetele tale preferate și nu numai pe canalul exclusiv dedicat pasionaților de gastronomie – Cook and Play.
Gătește 24/24 acum cu AntenaPlay.

facebook whatsapp twitter pinterest