Deserturi

Deserturi

Pandișpan cu jeleu de vișine, cremă de mascarpone și biscuiți

- ingrediente -

Pentru că este sezonul vișinelor să ne răsfățăm cu un pandișpan cu jeleu de vișine, cremă de mascarpone și biscuiți, delicios șiaspectuos!

Găsiți în site mai multe Prăjituri cu vișine, o colecție interesantă pentru toate gusturile.

  •  Pentru pandișpan:
  • 5 ouă
  • 5 linguri de zahăr
  • 5 linguri de făină
  • 1 praf de sare
  • 2 lingurițe esență de vanilie
  • Pentru jeleul de vișine:
  • 1 kg vișine fără sâmburi
  • 200 g zahăr
  • 2 linguri amidon
  • Pentru crema de mascarpone:
  • 500 g mascarpone
  • 150 g zahăr
  • 250 g frișcă bătută
  • 1 praf de sare
  • 2 lingurițe esență de vanilie
  • 500 g biscuiți

- mod de preparare -

 Pentru prepararea pandișpanului, mai întâi se separă albușurile de gălbenușuri. Albușurile se mixează cu un praf de sare, apoi cu zahărul adăugat treptat, până rezultă o bezea fermă. Se adaugă gălbenușurile, esența și la final se încorporează, treptat, făina. Compoziția se întinde în tava tapetată cu hărtie de copt( 20/30 cm) și se coace pentru 25-30 de minute, la 180 de grade, în cuptorul preîncălzit.

Pentru jeleul de vișine se amestecă vișinile cu zahărul și se lasă până acesta se topește rezultând mult sirop. O parte din sirop se amestecă cu amidonul, iar restul se trece prin blender împreună cu vișinele, apoi prin sită. Se pune piureul de vișine la foc amestecându-se cu compoziția cu amidon. Se lasă până se îngroașă, apoi se lasă să se tempereze ușor și se întinde peste pandișpanul răcit.

Pentru crema de mascarpone, se mixează mascarponele cu zahărul, un praf de sare și esența, apoi se încorporează frișca. Se întinde crema de mascarpone peste jeleul de vișine, iar deasupra se vor așeza biscuiții simpli, sau ușor însiropați în lapte.

Ți-e poftă de un show culinar sau vrei sa găsești cele mai savuroase rețete? Vezi rețetele tale preferate și nu numai pe canalul exclusiv dedicat pasionaților de gastronomie – Cook and Play.
Gătește 24/24 acum cu AntenaPlay.

facebook whatsapp twitter pinterest