Antena Căutare
Logo show

Poveștile emoționante ale celor doi miri! Monica are coloana în forma de S, iar Daniel suferă de tetrapareză spastică

Sunt tineri, dar au suferit cât alte persoane în zece vieţi. Iată povestea mirilor din această ediţie!

Monica are coloana în forma de S, de la o injecție care i s-a făcut la vârsta de opt luni. Părinții au abandonat-o în spital, la Arad, iar la opt luni a fost luată de unul dintre doctori și într-un centru de plasament și recuperare infantilă. Acolo a făcut și tratament, dar și școală.

Pe cel care avea să-I devină soț l-a cunoscut pe un teren de atletism: pentru că începuse ploaia, el s-a oferit să îi dea bluza lui. Așa a început povestea lor de iubire, din care a apărut și copilul lor, Raul. Când era însărcinată în cinci luni, Monica a mers la un doctor specialist și la sfatul lui a stat în scaun cu rotile deoarece risca să piardă sarcina.

Și povestea lui Dany este una la fel de emoționantă. Când era mic, părinții au observat că își pierde echilibrul. Suferă de tetrapareză spastică, forma accentuată, tocmai de aceea a ajuns la Iași la o școală specială, pentru că cei din învățământ au decis că are nevoie de condiții speciale. Își amintește că tatăl său l-a dus în spate până la vârsta de 9 ani, l-a ocrotit foarte mult, numai că la vârsta de 37 de ani acestuia i s-a taiat primul picior, după care a urmat al doilea, fiind imobilizat în scaun cu rotile.

Toate aceste greutăți nu l-au împiedicat însă pe Daniel să meargă mai departe și să își facă o familie frumoasă.

Marti, 03.11.2015, 12:37
Super Neatza, 29 martie 2024. La mulți ani, Daniela!

Super Neatza, 29 martie 2024. La mulți ani, Daniela!

Logo show Vineri, 29.03.2024, 08:46
Super Neatza, 29 martie 2024. Horoscopul Zilei cu Adina Moraru: Fecioarele pot primi o cerere în căsătorie!

Super Neatza, 29 martie 2024. Horoscopul Zilei cu Adina Moraru: Fecioarele pot primi o cerere în căsătorie!

Logo show Vineri, 29.03.2024, 08:29
Super Neatza, 29 martie 2024. Prognoza meteo cu Ramona Olaru: În weekend vom avea maxime de până la 29-30 de grade

Super Neatza, 29 martie 2024. Prognoza meteo cu Ramona Olaru: În weekend vom avea maxime de până la 29-30 de grade

Logo show Vineri, 29.03.2024, 08:12
Lia - Soția soțului meu | Sezonul 3, episodul 24, 28 martie 2024. Maria îi spune adevărul lui Sorin în legătură cu pozele apărute în presă

Lia - Soția soțului meu | Sezonul 3, episodul 24, 28 martie 2024. Maria îi spune adevărul lui Sorin în legătură cu pozele apărute în presă

Logo show Joi, 28.03.2024, 23:25
Lia - Soția soțului meu | Sezonul 3, episodul 24, 28 martie 2024. Gianni și Carla o fură pe Lia din spital: ”Va fi cu noi pentru totdeauna!”

Lia - Soția soțului meu | Sezonul 3, episodul 24, 28 martie 2024. Gianni și Carla o fură pe Lia din spital: ”Va fi cu noi pentru totdeauna!”

Logo show Joi, 28.03.2024, 23:09
Lia - Soția soțului meu | Sezonul 3, episodul 24, 28 martie 2024. Pavel vrea să o dea în judecată pe Dana

Lia - Soția soțului meu | Sezonul 3, episodul 24, 28 martie 2024. Pavel vrea să o dea în judecată pe Dana

Logo show Joi, 28.03.2024, 22:01
Lia - Soția soțului meu | Sezonul 3, episodul 23, 28 martie 2024. Robi se trezește, dar nu-și simte picioarele

Lia - Soția soțului meu | Sezonul 3, episodul 23, 28 martie 2024. Robi se trezește, dar nu-și simte picioarele

Logo show Joi, 28.03.2024, 21:50
Lia - Soția soțului meu | Sezonul 3, episodul 23, 28 martie 2024. Sia îi mărturisește Emei că renunță la Sorin

Lia - Soția soțului meu | Sezonul 3, episodul 23, 28 martie 2024. Sia îi mărturisește Emei că renunță la Sorin

Logo show Joi, 28.03.2024, 21:20
Lia - Soția soțului meu | Sezonul 3, episodul 23, 28 martie 2024. Lia se consideră vinovată pentru ceea ce i s-a întâmplat lui Robi

Lia - Soția soțului meu | Sezonul 3, episodul 23, 28 martie 2024. Lia se consideră vinovată pentru ceea ce i s-a întâmplat lui Robi

Logo show Joi, 28.03.2024, 20:50
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a? | Sezonul 2, 28 martie 2024. Laura s-a retras din cauza unei întrebări despre muzică! Cât a câștigat

Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a? | Sezonul 2, 28 martie 2024. Laura s-a retras din cauza unei întrebări despre muzică! Cât a câștigat

Logo show Joi, 28.03.2024, 19:00
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a? | Sezonul 2, 28 martie 2024. Cosmin a câștigat 10.000 de lei!

Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a? | Sezonul 2, 28 martie 2024. Cosmin a câștigat 10.000 de lei!

Logo show Joi, 28.03.2024, 19:00
Mireasa sezonul 9, 28 martie 2024. Elena, primele interacțiuni cu băieții! Cine s-a arătat interesat de ea

Mireasa sezonul 9, 28 martie 2024. Elena, primele interacțiuni cu băieții! Cine s-a arătat interesat de ea

Logo show Joi, 28.03.2024, 16:55
x