Antena Căutare

Utilizatorii Facebook ale căror informaţii personale au fost furate în septembrie 2018 nu pot cere despăgubiri colective

Un judecător federal american a decis că până la 29 de milioane de utilizatori ai Facebook ale căror informaţii personale au fost furate în septembrie 2018 nu pot da în judecată compania într-un proces colectiv pentru a solicita despăgubiri, dar pot cere îmbunătăţirea securităţii platformei de socializare, după o serie de deficienţe, transmite Reuters.

Judecătorul William Alsup din San Francisco a spus că nici costurile de monitorizare a datelor financiare şi nici valoarea redusă a informaţiilor personale furate nu reprezintă ”o pagubă cognoscibilă”, care să justifice un proces colectiv pentru despăgubiri.

Alsup a mai spus că este nevoie de stabilirea individualizată a cheltuielilor provocate de timpul pierdut de utilizatori pentru preveni pierderile.

Utilizatorii au obţinut dreptul de a da în judecată Facebook în mod colectiv pentru a cere monitorizarea automată a securităţii, îmbunătăţirea pregătirii personalului şi educarea oamenilor în legătură cu atacurile hackerilor.

Alsup a respins argumentul Facebook că măsurile nu sunt necesare pentru că a eliminat vulnerabilitatea software care a permis furtul de date.

Avocaţii utilizatorilor Facebook nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii şi nici reprezentanţii companiei.

Pe 28 septembrie 2019, Facebook a anunţat că hackerii au exploatat o vulnerabilitate software pentru a accesa conturile a 50 de milioane de utilizatori, în cel mai mare atac informatic din istoria de 14 ani a companiei, la data respectivă.

Ulterior, compania a anunţat că au fost furate datele de acces a 30 de milioane de utilizatori, iar în cazul a 29 de milioane au fost furate informaţii personale, precum genul, religia, adresele de email, numerele de telefon şi istoricul de căutare.

Sursa : news.ro

De ce tot ce stiai despre serviciile SEO este o minciuna?... Noi schimbări la WhatsApp. Ce se va întâmpla cu mesajele...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x