Antena Căutare

Astenia de primăvară, inamicul multora. De ce este mai greu de gestionat decât cea de toamnă

Specialiștii susțin că astenia de primăvară este mai greu de suportat decât cea din toamnă. Aceștia oferă câteva sfaturi pentru a-i ajuta pe oameni să treacă mai ușor peste această perioadă.

tânăr cu ochelari, îmbrăcat într-o bluză cu dungi, care se feacă la ochi Galerie
Astenia de primăvară este mai periculoasă decât depresia din sezonul rece | Shutterstock

Astenia de primăvară este greu de suportat de multe persoane. Specialiștii afirmă chiar că ar fi mai periculoasă decât depresia din timpul sezonului rece.

Astenia de primăvară, inamicul multora. De ce este mai greu de gestionat decât cea de toamnă

Potrivit unei surse, astenia de primăvară face mai multe victime decât cea de toamnă sau depresia din sezonul rece. Cercetătorii au observat că rata sinuciderilor crește începând cu luna mai.

Citește și: Când se dă ora de iarnă și cum ne afectează această schimbare sănătatea. Soluții pentru astenie

în Statele Unite ale Americii, rata internărilor în spital pentru episoade hipomaniacale sau maniacale crește în fiecare primăvară, conform studiilor aferente.

În această perioadă, oamenii se simt mai obosiți, chiar epuizați, sunt ușor iritabili, devin melancolici și chiar depresivi. Astenia de primăvară este o tulburare afectivă sezonieră. Ea are o influență atât asupra corpului, cât și psihicului.

Mirela Husaru, consilier în dezvoltare emoținală, precizează că: „Astenia de primăvară este o stare de oboseală și epuizare care apare la schimbarea sezonului, din cauza modificării de timp și de lumină.”

Deși s-au făcut nenumărate studii în acest domeniu, cercetătorii nu au găsit niște motive foarte clare pentru care oamenii trec prin astfel de episoade an de an.

Citește și: (P) Cum scapi de astenia de primăvară?

Cu toate acestea, ei au putut observa un substrat științific comun al fenomenului, și anume modificarea ritmului circadian, fluctuațiile de temperatură, polenul și alergiile aferente și schimbările hormonale și neurochimice.

Joseph Takahashi, profesor și președinte al Departamentului de neuroștiințe de la University of Texas Southwestern Medical Center, susține că ritmul circadian influențează regiunile creierului responsabile de starea de spirit. Acesta poate induce și oboseala, energia scăzută, lipsa somnului.

Odată cu trecerea la ora de vară, Academia Americană de Medicină a Somnului susține că oamenii dorm în medie cu 40 de minute mai puțin. Iar medicii susțin că hipotalamusul este responsabil pentru letargia de primăvară, aceasta fiind afectată de schimbarea anotimpului.

Totodată, mai multă lumină în decursul fiecărei zile determină corpul să fie într-o stare de alertă mai îndelungată, ceea ce perturbă perioada de relaxare. De aceea, oamenii sunt mai nervoși, mai obosiți și le lipsește energia și motivația pentru sarcinile zilnice.

Citește și: Ce este astenia de primăvară. Ce simptome sunt și ce remedii putem folosi pentru a scăpa de această afecțiune

Din cauza schimbărilor climatice, polenul este prezent în aer mult mai timpuriu decât de obicei. Astfel că, mulți suferă de mâncărime în jurul ochilor, strănută mai des, le curge nasul.

„Corpul fizic și conexiunea cu starea de spirit sunt puternice. Polenul duce la inflamație în organism și această inflamație poate avea un impact negativ asupra stării de spirit”, precizează Naomi Torres-Mackie, psiholog clinician la Spitalul Lenox Hill din New York.

Simptomele se pot recunoaște ținând cont de un pattern. Astfel că, oamenii trebuie să fie atenți dacă se simt obosiți în aceeași perioadă an de an, dacă le scade nivelul de energie, sunt mai triști, programul de somn este colplet dat peste cap și le este dereglat apetitul. Deși femeile sunt mai predispuse la astfel de stări, și bărbații pot trece printr-o perioadă de astenie.

Cele mai importante simptome sunt cele de oboseală fizică și psihică. La acestea se adaugă dificultățile de concentrare și schimbările de dispoziție. Însă simptomele pot varia de la o persoană la alta.

Potrivit specialiștilor, aceste simptome nu ar trebui să dureze mai mult de trei săptămâni.

Citește și: Astenia de toamnă, starea pe care mulți o ignoră. Cum o recunoști și cum o tratezi

Simptomele asteniei de primăvară

- Sentimente de tristețe

- Lipsă de speranță

- Dezinteres pentru activitățile de rutină

- Energie scăzută

- Letargie

- Neliniște, anxietate

- Insomnie sau probleme cu somnul

- Probleme de concentrare

- Pierderea apetitului sau pierdere în greutate

- Iritabilitate neobișnuită

- Dureri de cap

- Sentimente de furie

- Gânduri suicidare

Citește și: Ce este Blue Monday și cum îi afectează pe oameni

Cum se poate combate astenia de primăvară

Astenia de primăvară se poate învinge cu ajutorul alimentației și sportului. Deși poate părea contraintuitiv, fiind total lipsiți de energie, cel mai indicat este să iasă la o plimbare. Potrivit specialiștilor, este recomandată mișcarea între 7:00 și 8:00 sau 13:00 și 17:00, astfel recalibrând ceasul biologic în mod natural.

Mirela Husaru, influențată de ideile lui Gabor Maté, spune: „Deși nu este o afecțiune gravă, poate afecta calitatea vieții și performanța în activitățile zilnice. Este o perioadă de readaptare a organismului și îl putem ajuta cu mai multă odihnă și cu respectarea unui program de somn.

Putem profita de oferta generoasă de legume proaspete și să facem alegeri sănătoase pline de vitamine în alimentația noastră. Ne putem planifica o plimbare în aer liber pentru a scăpa de oboseală. Și dacă această plimbare o facem împreună cu cineva apropiat, atunci câștigul este dublu.

Citește și: De ce te întristezi când se apropie ziua ta de naștere. Cum se manifestă depresia aniversară și care sunt persoanele predispuse

Este un moment bun pentru a încerca lucruri noi și putem alege să facem yoga sau exerciții de mindfulness. Prin acceptarea prezentului și a schimbării, putem să ne adaptăm și să evoluăm într-un mod pozitiv și constructiv.

Și, nu în ultimul rând, să acceptam lucrurile așa cum sunt și să primim astenia de primăvară ca pe o oportunitate de creștere, dezvoltare și schimbare.”

(P) Infarct miocardic: 5 simptome comune... (P) Care este rolul sistemului imunitar și ce se întâmplă când acesta atacă organismul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x