Antena Căutare

FOTO! Praid, tinutul sarii si al sarmalelor

Localitatea Praid, sau "Tinutul Sarii", este un mic paradis pentru cei care iubesc natura si traditiile. Pe langa peisaje si tratamentele cu apa si aer sarat, un motiv in plus sa mergi in zona este si Festivalul international al sarmalelor.

Localitatea poate ramane in "jurnalul" turistic al fiecaruia pentru cel putin doua lucruri: trasee desprinse parca din basme si festivalul sarmelelor care reuneste concurenti atat din tara, cat si din strainatate.

Este poarta de intrare in judetul Harghita, dinspre vest. Zona cuprinde Ocna de Jos, Ocna de Sus si un satuc cu doar cativa locuitori, Bekastania. Prima atestare a avut loc la 1564, iar denumirea provine din maghiara si se poate traduce prin "pasunei. Praid este strabatut de raul Tarnava Mica, ce are ca afluenti doua paraiase denumite Creanga Mare si Creanga Mica, iar zona dintre ele este numita de localnici ,,Botul celor doua Crengi', loc in care se afla casa memoriala a poetului maghiar Aprily Lajos.

Comori pazite de zane Praidul este strans legat de salina din zona, insa ar fi o greseala sa crezi ca aceasta era singura ocupatie a locuitorilor. De altfel, potrivit documentelor, in decursul istoriei zonei, doar 15% din locuitorii Praidului au lucrat la salina. Restul se ocupau cu cresterea bivolilor, olarit, dar mai ales cu prelucrarea lemnului.

2011/07/31//342845-113438502_wisv2afi_romania_2009_274_praid.jpg
Cetati si rezervatii naturale Incontestabil, punctul de atractie il reprezinta salina. Taxa de intrare este de 6-12 lei si se face numai cu autobuzul, printr-un tunel de circa 1.250 de metri, dupa care se coboara cam 200 de trepte pana la intrarea efectiva in galerie. In salina, la o adancime de 110 m, sunt amenajate locuri de joaca pentru copii, leagane, balansoare si terenuri pentru jocul cu mingea.

Raul Corund a despicat masivul de sare si astfel a luat nastere Canionul de Sare care inconjoara Praidul. Ruinele cetatii secuiesti Rabsonne te va impresiona prin vestigiile foarte bine conservate, dar mai ales prin peisajul deosebit. Se spune ca in aceasta cetate a locuit mama lui Dracula. Praidul mai beneficiaza de un strand cu apa sarata, bine amenajat, unde se pot face si bai sarate fierbinti, care trateaza cu succes reumatismul.

2011/07/31//342847-salina-praid1.jpg

Apa sarata si iodurata are un efect calmant asupra intregului organism, este antiinflamatoare, vasodilatatoare, dezinfectanta si cicatrizanta. Temperatura apei este de 36 grade, iar o cura consta in 10-14 bai calde. Tratamentele se fac in perioada 1 iunie-15 octombrie. Daca vrei sa vezi si imprejurimile, poti opta pentru una dintre excursiile ce se organizeaza cu autocarul la Sibiu, Lacul Sfinta Ana, Lacul Rosu, Poiana Brasov.

Printesa sarmalelor. Praid mai este renumit pentru ceva - in septembrie (22-24 in acest an) are loc festivalul international al sarmalelor. Prima zi incepe, potrivit traditiei, dimineata devreme, cu "desteptareai data de fanfara comunei. Apoi urmeaza, dupa micul dejun, parada echipelor participante la competitie.

Cat ne costa. In Praid, turismul rural este foarte bine dezvoltat. Casele sunt mobilate rustic, au doua sau mai multe camere, sufragerie si baie, iar de pe terase poti admira peisajul stand comod in sezlong. Unele gospodarii au incalzire la soba cu lemne, dar asta nu constituie un impediment fiindca padurea este aproape.

Foto: pbase.com/ dentaltavel.net
Citeste si Revista Felicia!

FOTO! Top 5 destinatii pentru luna de miere... FOTO! Verona, visul turistului romantic...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi) Luni, 13.05.2024, 11:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x