Antena Căutare

Parmentier de vită cu ciuperci. Rețeta lui chef Radu Darie la Super Neatza, 11 iulie 2022

În ediția din 11 iulie 2022 de la Super Neatza cu Răzvan și Dani, chef Radu Darie a gătit mai multe rețete culinare printre care și rețeta de Parmentier de vită cu ciuperci.

Cratiță cu prepratul franțuzesc parmentier de vită cu ciuperci Galerie
Parmentier de vită cu ciuperci este o rețetă din bucătăria franțuzească | Rețeta lui chef Radu Darie

Așa cum ne-au obișnuit de-a lungul timpului, bucătarii matinalului Super Neatza, pe lângă rețetele de preparate proprii sau cele tradiționale, mai poposesc și în bucătăria internațională pentru inspirație. În ediția din 11 iulie 2022 a matinalului, chef Radu Darie, bucătarul de serviciu a preparat o rețetă din bucătăria franțuzească: Parmentier de vită cu ciuperci.

”Pentru a da gust preparatului final pun într-o tigaie ceapă tocată, puțin praz, usturoi, ulei de măsline și costițele de vițel. După zece minute la foc mediu adaug și carnea tocată de porc, pentru că are mai multă grăsime”, a spus acesta.

Citește și: Ciuperci pleurotus cu usturoi și mămăliguță. Rețetă simplă de post

Parmentier de vită cu ciuperci - Ingrediente

  • 2-3 costițe de vită
  • 1 buc. măduvă cu os
  • 250 gr carne de porc, tocată
  • 250 gr ciuperci champignon
  • 1 ceapă
  • 1 buc. praz
  • 1 căpățână de usturoi
  • 200 ml vin
  • 500 gr cartofi
  • 50 gr unt
  • 200 ml lapte
  • ulei de măsline
  • sare și piper, după gust
  • 1 legătură de pătrunjel verde

Rețeta Parmentier de vită cu ciuperci - Mod de preparare

Rețeta se prepară în mai multe etape, la final se adaugă toate preparatele în același vas, în straturi și se pune vasul la cuptor pentru scurt timp.

Se începe cu prepararea costițelor de vițel și a măduvei cu os. Se pune o cratiță cu unt și ulei de măsline pe flacăra aragazului și se adaugă puțină ceapă tocată, 2-3 căței de usturoi tocați, costițele și măduva. Se lasă la preparat carnea, întorcând-o de pe o parte pe cealaltă până când se rumenește bine. Se asezonează cu sare și piper. Apoi se stinge cu vin și se lasă să fiarbă până când se evaporă alcoolul, iar carnea se desface de pe oase.

Citește și: Chiftele de vită cu oaie în sos de roșii. Rețeta lui chef Radu Darie la Super Neatza, 5 iulie 2022

Se scoate carnea din cratiță și se înlătură oasele, apoi se mărunțește și se pune înapoi. Se adaugă și carnea tocată și pătrunjel verde și se mai prepară împreună 15-20 de minute, la temperatură medie.

În altă cratiță cu puțin unt și ulei de măsline se prepară ciupercile feliate, amestecate cu ceapă tocată și usturoi tocat.

Se lasă și acestea să se prepare 15 minute, se adaugă pătrunjel verde și șe întind peste ingredientele din cealaltă cratiță.

Separat, se prepară un piure de cartofi clasic cu unt și lapte și se adaugă deasupra ingredientelor din cratiță. Se pune cratița cu preparatele în straturi la cuptor și se lasă 15 minute, la temperatură medie.

Este un preparat foarte gustos și foarte consistent, perfect pentru o masă de prânz atunci când se strânge întreaga famielie acasă.

Citește și: Ficăței de pui în sos de roșii cu garnitură de cușcuș. Rețeta lui chef Chef Radu Darie la Super Neatza, 7 iulie 2022

Pentru a nu pierde detalii interesante și sfaturi utile de la chef Radu Darie, despre modul de preparare al rețetei de parmentier de vită cu ciuperci, dar și pentru a descoperi ce rețete delicioase a mai preparat chef Radu Darie în cadrul matinalului Super Neatza în ediția din 11 iulie 2022, accesați materialul video de mai sus, desprins din cadrul îndrăgitei emisiuni.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x