Antena Căutare

Spania se imprumuta pe regiuni: 17,7 miliarde de euro, pentru 14 "zone"

Guvernul spaniol a autorizat 14 dintre cele 17 regiuni autonome ale Spaniei, care s-au angajat sa reduca cheltuielile, sa imprumute in total 17,7 miliarde de euro pe termen lung, pentru plata facturilor.

In luna aprilie, cele 14 regiuni au remis statului spaniol 3,9 milioane de facturi, in valoare totala de 17,25 miliarde de euro. Restul de trei regiuni, Galicia, Navara si Tara Bascilor, au decis sa nu participe.

In schimb, regiunile s-au angajat sa prezinte un plan de economii, pentru reducerea deficitului lor bugetar la 1,5% din PIB, de la 2,94% in 2011.

In luna mai, guvernul de la Madrid a subscris un imprumut sindicalizat de 30 de miliarde de euro pentru a ajuta autoritatile locale sa plateasca furnizorii. In acelasi timp, guvernul a aprobat planurile de austeritate prezentate de 16 din cele 17 regiuni, mai putin Asturia, ce prevad economisirea a 18 miliarde de euro.

Drept rezultat, guvernul spaniol a inregistrat un deficit zero in primul trimestru, pentru regiuni, mentionand faptul ca ar fi avut un deficit de 0,45% din PIB in lipsa unor transferuri importante de fonduri de stat, la inceputul acestui an.

Regiunile spaniole, care se bucura de o autonomie larga, au fost responsabile anul trecut pentru doua treimi din deficitul bugetar al Spaniei, care a atins 8,9% din PIB, peste tinta asumata de 6%.

Fitch a retrogradat recent ratingurile a 11 regiuni, inclusiv cea a Madridului, subliniind dificultatile de accesare a finantarii pe termen lung, in timp ce tara traverseaza o criza financiara istorica.

Nemtii au pus ochii pe produsele bio romanesti... Studiu: 75% din populatia mediului rural traieste in conditii de saracie!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x