Antena Căutare

Jimmy Carter, spitalizat în vederea unei operaţii în urma unor căzături recente

Fostul preşedinte american Jimmy Carter a fost spitalizat în vederea unei intervenţii medicale la cap, în urma unor căzături recente, a anunţat fundaţia care-i poartă numele, relatează AFP.

Jimmy Carter a fost ”internat la Emory University Hospital (luni) după-amiaza în vederea unei intervenţii vizând să slăbească presiunea pe creierul său cauzată de o sângerare care a avut loc în urma recentelor sale căzături”, a precizat aceeaşi sursă, adăugând că operaţia era prevăzută marţi.

”Preşedintele Carter se odihneşte confortabil, iar soţia sa Rosalynn este împreună cu el”, a precizat fundaţia.

Jimmy Carter a fost spitalizat la sfârşitul lui octombrie în urma unei fracturi de bazin cauzate de o cădere la domiciliu. Fundaţia sa a catalogat fractura drept ”uşoară”.

Primul preşedinte american din istorie care atinge vârsta de 95 de ani, Jimmy Carter s-a rănit la cap la 6 octombrie, tot căzând la domiciliu.

Fostul preşedinte democrat (1977-1981) a fost, cu toate acestea, foarte activ pe un şantier umanitar de a doua zi, cu faţa tumefiată şi acoperită cu un pansament ce ascundea 14 puncte de sutură.

Sursa : news.ro

Apropiaţii lui Trump Rex Tillerson şi John Kelly au ignorat sau s-au opus unor ordine ale lui Trump, dezvăluie Nikki Hal... Afganistanul eliberează trei talibani într-un eventual schimb cu doi universitari ostatici din 2016...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei Sambata, 25.05.2024, 15:58
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x