Antena Căutare

Justiţia belgiană amână la 16 decembrie o audiere în vederea extrădării către Spania, anunţă Puigdemont

Liderul separatist catalan Carles Puigdemont a anunţat marţi că justiţia belgiană a amânat la 16 decembrie o audiere cu privire la mandatul de arestare emis de Spania în vederea extrădării sale, relatează Reuters.

Puigdemont a fugit în Belgia, unde trăieşte în exil, după secesiunea eşuată a Cataloniei în 2017.

Madridul, care nu a reuşit să obţină extrădarea sa, a lansat o nouă procedură în acest sens, după ce Curtea Supremă spaniolă a condamnat alţi nouă lideri separatişti la pedepse de până la 13 ani de închisoare cu privire la rolul pe care l-au jucat în secesiunea eşuată din 2017.

Numărul doi în Guvernul spaniol, Carmen Calvo, a declarat marţi că Madridul nu ar înţelege de ce Belgia nu l-ar preda Spaniei pe Puigdemont.

”Ar fi inacceptabil să se refuze (extrădarea lui Puigdemont) unei ţări democratice, după decizia Curţii Supreme”, a declarat ea la postul de radio Onda Cero.

Sursa : news.ro

Partidul Laburist acceptă să se organizeze alegeri anticipate, anunţă Jeremy Corbyn... Cutremur devastator în Filipine! Cel puțin șase morți și numeroase victime au fost înregistrate în urma seismului - FOTO...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x