Antena Căutare

Mărturiile unei tinere de 17 ani, care a supraviețuit atacului unui rechin. Cum a reușit să scape cu viață

O tânără din Florida a povestit cum a fost atacă de rechin, dar a reușit să scape cu viață. Fratele său, care se afla pe plajă în timp ce sora lui se afla în larg și-a dat seama că adolescenta era în pericol și a intervenit pentru a o salva. Tânăra a ajuns de urgență la spital, unde a fost operată, după ce a fost mușcată de rechin.

Colaj cu rechin și tânără Galerie
Addison Bethea s-a ales cu răni severe, iar medicii au decis amputarea piciorului, după ce adolescenta a fost atacată de rechin | Profimedia & Facebook

Addison Bethea făcea scufundări pentru a culege scoci în apele din largul Keaton Beach, Florida, când un rechin a atacat-o. Tânăra a povestit că a încercat să-l înțepe în față, pentru a-l alunga.

„Nu știam exact ce să fac, dar știam că în cazul rechinilor ar trebui să îi lovești în nas pentru a-i îndepărta, iar eu nu am reușit să ajung să îl lovesc în nas, așa că am început să îl lovesc în față, apoi i-am înțepat ochii, iar apoi m-a mușcat de mână , a declarat tânăra de 17 ani pentru CNN.

Addison Bethea a strigat după ajutor, iar fratele ei Rhett Willingham, care se afla pe plajă, și-a dat seama că sora lui era în pericol.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cum a reacționat fratele adolescentei, când a văzut-o pe Addison Bethea atacată de rechin

"Am auzit-o făcând un zgomot", a spus el. „M-am uitat în larg și nu o zăream. Apoi ea a ieșit la suprafață și am văzut rechinul, sângele și toate cele, apoi am înotat până acolo și am reușit să alung rechinul”, a povestit fratele tinerei.

După ce s-a luptat cu rechinul, Willingham și-a tras sora într-o barcă, i-a bandajat piciorul pentru a opri sângerarea și a dus-o înapoi pe uscat cât a putut de repede.

Cei doi frați au explicat momentele chinuitoare într-un interviu acordat CNN de pe un pat de spital, unde Addison primea îngrijiri medicale.

Citește și: Decizia radicală a autorităților din Egipt după ce o româncă a fost ucisă de un rechin. Ce se întâmplă cu plajele din Marea Roșie

Autoritățile au confirmat într-o declarație pe rețelele sociale că o minoră "a suferit o mușcătură de rechin în timp ce prindea scoici în apropierea Insulei Grassy, în apă adâncă de aproximativ cinci metri".

Mușcătura i-a provocat "leziuni la nivelul țesuturilor moi din piciorul drept".

Ce se întâmplă cu Addison Bethea, după ce s-a ales cu leziuni grave din cauza mușcăturii de rechin

Tânăra a fost supusă unei intervenții chirurgicale menite să-i restabilească fluxul sanguin la picior.

Înconjurată de rechini de jucărie de pluș în patul ei de spital, adolescenta părea optimistă chiar dacă știa că-i va fi ampptat piciorul până deasupra genunchiului.

„Toți cei care mă cunosc știu că găsesc umor în orice, așa că, da, îmi plac rechinii de pluș", a spus Addison Bethea.

Citește și: Doi tineri au făcut scufundări și au dat peste o creatură cu o gură uriașă. Ce era, de fapt, gigantul subacvatic

Într-o postare pe Facebook, tatăl fetei a spus că ea a fost bine dispusă și că "făcea glume despre cum a învins rechinul".

"A trecut prin mai multe decât mi-aș putea imagina vreodată, dar se comportă ca un soldat. Vă rog să vă rugați pentru ea și pentru dificultatea zilelor care o așteaptă. Nu este nici pe departe în afara riscurilor, dar este în viață și asta este cel mai important pentru noi.", a spus tatăl adolescentei.

Willingham a declarat pentru CNN că experiența cu siguranță nu este ceva la care se aștepta să asiste vreodată.

Regina Letizia a Spaniei a fost testată pozitiv la Covid-19. Cum se simte...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x