- Luni, Marți și Miercuri de la 20:30, Nea Mărin se întoarce! Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Formula 1™ se vede în AntenaPLAY! Nu rata Marele Premiu din Imola pe 19 mai, de la 19:45 în AntenaPLAY!
Aproximativ 300 de angajați ai localității Odsherred, din nord-vestul regiunii daneze Zealand vor munci mai puțin deoarece ziua de vineri va fi liberă începând cu această săptămână.
Decizia a fost comunicată de către şeful departamentului de resurse umane al acesteia, Kirsten Lund Markvardsen.
„Membrii comunităţii vor putea suna mai devreme şi mai târziu de luni până joi, pentru a recompensa faptul că vineri va fi închis. Acest lucru ar trebui să ne permită să avem un serviciu municipal mai bun, oferind personalului nostru o zi liberă în plus”, a spus Markvardsen.
O altă modificare constă în faptul că locuitorii vor putea contacta municipalitatea în afara orelor de program din zilele de lucru.
O săptămână de lucru obișnuită în Danemarca este de aproximativ 37,5 ore. În timp ce cele patru zile prelungite vor reprezenta o săptămână de lucru de 35 de ore. Orarul de funcţionare va fi între 07:00 şi 19:00