Antena Căutare

A încercat să răpească un copil din spital! A intrat în salon și l-a smuls din brațele mamei lui  

Un bărbat a încercat să răpească un copil mic dintr-un spital, intrând în salonul în care se afla acesta și smulgându-l din brațele mamei lui.

Un bărbat a încercat să răpească un copil mic dintr-un spital, intrând în salonul în care se afla acesta și smulgându-l din brațele mamei lui.

Bărbatul care a încercat să răpească acel copil din spital a fost oprit de un martor la incident.

Apoi, bărbatul care a încercat să răpească copilul din spital a fost arestat de polițiști.

„A fost un incident traumatizant pentru copil și pentru mama lui. Din fericire, astfel de incidente sunt foarte rare. Nu căutăm nici un alt suspect în acest caz”, a transmis poliția, care a determinat o anchetă.

Reprezentanții spitalului din care bărbatul a încercat să răpească un copil au transmis că ofițerii și agenții de pază și-au îndeplinit obligațiile în cazul acestui incident. Aceștia au precizat și că toți pacienții sunt în siguranță.

Incidentul s-a petrecut duminică, la spitalul New Cross din Wolverhampton, West Midlands, din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.

S-au trezit cu un avion în sufragerie! Pilotul a murit, iar o adolescentă a scăpat ca prin minune - Foto... Partidul Socialist a învins! Alegerile parlamentare din Republica Moldova, câștigate de președintele Igor Dodon!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei Sambata, 25.05.2024, 15:58
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x