Antena Căutare

Un hoț român a crezut că a dat lovitura în Sicilia, dar a reușit doar să se facă de râs! Gestul neinspirat pe care l-a făcut

Un hoț român a crezut că a dat lovitura după ce intrat într-un apartament din Sicilia, unde a găsit bani, ceasuri valoroase și bijuterii de aur. Însă, un gest neinspirat pe care l-a făcut i-a pus pe polițiști pe urmele lui.

Un hoț român a crezut că a dat lovitura după ce intrat într-un apartament din Sicilia, unde a găsit bani, ceasuri valoroase și bijuterii de aur. Însă, un gest neinspirat pe care l-a făcut i-a pus pe polițiști pe urmele lui.

Românul, Nicolae Idvița, în vârstă de 38 de ani, a intrat într-un apartament din Campobello di Licata.

Acolo, hoțul român a aprins lumina – moment în care un vecin al proprietarului în vârstă de 77 de ani, care știa că acesta nu este acasă, a chemat poliția.

Carabinierii au venit imediat la locul indicat și l-au găsit pe hoțul român chiar în respectivul apartament.

Nicolae Ivdița va fi judecat acum pentru intrare prin efracție și furt calificat.

Recent, alți hoți români s-au făcut „remarcați”, după ce au fugit cu un cântar dintr-un magazin, deși intenționaseră să fure casa de marcat.

Cinci copii au murit, după ce au fost aruncați dintr-o mașină, într-un accident teribil! Doar adulții care îi însoțeau a... Este piele și os și abia poate să meargă, dar a fost trimis la muncă! Un bărbat de 38 de kilograme a fost lăsat fără aju...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi) Luni, 13.05.2024, 11:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x