S-a infiripat o noua majoritate in Senat
Plenul Senatului a validat miercuri, cu 64 de voturi „pentru” si 60 „impotriva”, lista membrilor propusi in Consiliul Superior al Magistraturii, decizia fiind luata prin vot secret cu bile, maniera de vot impusa de reprezentantii puterii. Votul secret a dat astfel posibilitatea, impotriva ordinelor de partid, ca si alesi ai puterii sa sustina lista CSM, dupa cum au declarat ulterior reprezentantii opozitiei.
Publicat: Joi, 23 Decembrie 2010, 00:00 |
Actualizat Luni, 02 Iulie 2012, 05:11
„Prin votul dat la Senat, chiar si oameni din majoritatea pro-prezidentiala ii arata presedintelui ca nu la CSM poate sa fie problema. Astazi, intr-un gest de normalitate, ceea ce a ales acest organism a fost validat, iar faptul ca au existat cel putin sase voturi din majoritate care au votat altfel decat a dorit sa impuna Traian Basescu, arata ca, pana si in sanul majoritatii, exista oameni care inteleg foarte bine cum e normal sa stea lucrurile si de unde vine raul",
„La Senat, ratiunea si bunul simt au castigat astazi impotriva ordinelor politice ale domnului Traian Basescu. 64 de senatori, ceea ce inseamna nu doar PSD-isti si liberali, ci probabil si din alte grupuri politice, au votat pentru ca Romania sa aiba totusi un Consiliu Superior al Magistraturii",
Jurnalul!
Boc, despre incidentul din Parlament: Sunt vremuri grele, insa nu aceasta este solutia. Avem nevoie de luciditate...
Udrea: Motiunea va pica cu siguranta. Sunt la fel de increzatoare ca si premierul...
Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰
Prințesa fără coroană, serialul turcesc de succes, e acum în AntenaPLAY ▶️ Dă PLAY și vezi episodul 1!
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 1 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul este dat de Betty Salam
Sambata, 01.06.2024, 15:04
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 9: Quiche cu praz, brânză și trufe
Marti, 28.05.2024, 12:00
Medicool sezonul 6, 1 iunie 2024. Totul despre igiena mâinilor. Cum să te speli corect pe mâini
Sambata, 01.06.2024, 13:00
Lasă-mă, îmi place! Camera 609 | Sezonul 2, episodul 41, 31 mai 2024. Victor și Sergiu au rezultatul testului ADN! Eva îi surprinde în timp ce deschid plicul
Vineri, 31.05.2024, 23:10
Citește și