Antena Căutare

Arad: Bărbat peste care s-a surpat un mal de pământ, salvat de pompieri după opt ore

Un muncitor surprins de un mal de pământ, în localitatea Gurahonţ, judeţul Arad, a fost salvat de pompieri după o operaţiune de opt ore. Echipele de intervenţie au reuşit după câteva minute de la producerea accidentului să elibereze capul victimei şi i s-a pus o mască de oxigen. În momentul în care bărbatul a fost eliberat până la nivelul coapselor, s-a produs o nouă surpare, săpăturile fiind reluate.

Pompierii din judeţul Arad au intervenit, luni, în localitatea Gurahonţ, unde un bărbat care lucra la canalizare a fost surprins de un mal de pământ.

Canalul în care lucra avea patru metri adâncime şi 60 de centimetri lăţime, pompierii deplasându-se cu mai multe autospeciale.

După numai câteva minute s-a reuşit eliberarea capului victimei şi i s-a pus o mască de oxigen pentru a putea respira.

Pompierii au săpat doar manual, dată fiind instabilitatea pământului. De altfel, în momentul în care bărbatul de 57 de ani a fost eliberat până la nivelul coapselor, s-a produs o nouă surpare de pământ, operaţiunile fiind reluate.

Victima, care este tatăl unui pompier din Gurahonţ, a fost complet dezgropată după mai bine de opt ore şi a fost predată echipajului de Terapie Intensivă pentru a fi transportată la spital.

Sursa : news.ro

Ministerul Afacerilor Externe recomandă evitarea călătoriilor în India... Cutremur mare în România! A depășit 4 grade pe scara Richter! Când s-a produs seismul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei Sambata, 25.05.2024, 15:58
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x