Antena Căutare

Copil de doi ani, bătut crunt la creșă, pentru că n-ar fi vrut să stea pe oliță. Micuțul e plin de vânătăi și zgârieturi

Un copil în vârstă de doar un an și nouă luni a fost găsit plin de vânătăi chiar după prima zi de creșă. Mama acestuia acuză asistenta, despre care spune că l-a bătut. 

Copil de doi ani, bătut crunt la creșă, pentru că n-ar fi vrut să stea pe oliță. Micuțul e plin de vânătăi și zgârieturi
Copil de doi ani, bătut crunt la creșă, pentru că n-ar fi vrut să stea pe oliță

Femeia, care este din Cluj, a povestit că și-a lăsat copilul de un an și nouă luni la creță. La prânz, însă, l-a luat, iar atunci a sesizat că avea zgârieturi pe gât și pe mânuțe.

”Am ajuns acasă şi am zis totuşi să îl verific să văd dacă mai e ceva pe corp şi să îl schimb să îl pregătesc de nani şi am văzut urma asta, care mi-am dat seama că a fost ţinut cu forţa de mână, asta iară nu avea cum să fie provocată de o jucărie, vedeţi?! Zgârietură, la coloană din nou, avea trei puncte tare ciudate, aşa şi pe mâna asta la fel, simetric şi din faţă şi din spate avea vânătăi. Probabil a fost prins cu forţa”, a spus mama copilului, potrivit gazetadecluj.ro.

Conducerea creșei susține, încă, că băiețelul s-ar fi lovit după ce s-a trânit singur pe jos. Mama, însă, susține că asistenta l-ar fi agresat pe cel mic pentru că nu a vrut să stea pe oliţă.

Asstenta în vârstă de 50 de ani nu mai are voie să se apropie de copii, iar o anchetă în acest caz a fost demarată pentru a se stabili toate detaliile cu privire la acest eveniment.

A fost arestat pentru că s-a îndrăgotit de un câine! Un bărbat din Iași riscă să stea după gratii din cauza unei idile... Sistemul sanitar a mai făcut o victimă! Bătrână în stare de putrefacție pe patul de spital...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x