Antena Căutare

Nu va mai ninge nicăieri în ţară! ANM a emis o nouă prognoză meteo

Temperaturile minime în următoarele două zile vor fi peste cele normale în această perioadă şi nu vom avea nici ger, nici ninsori, a declarat vineri, pentru AGERPRES, meteorologul de serviciu din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Temperaturile minime în următoarele două zile vor fi peste cele normale în această perioadă şi nu vom avea nici ger, nici ninsori, a declarat vineri, pentru AGERPRES, meteorologul de serviciu din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

"Anul acesta este ceva mai cald de Bobotează. În noaptea de 5 spre 6 ianuarie, vom avea chiar şi temperaturi pozitive, doar în estul Transilvaniei vor fi -5 grade C, ceea ce este mult spre deosebire de alţi ani. Noaptea următoare temperaturile minime vor fi un pic mai scăzute, între -2 şi -7 grade, dar nu vor ajunge la -10 grade Celsius ", a menţionat specialistul.

El a subliniat că ger în România înseamnă o temperatură de -10 grade Celsius.

"Vor fi nopţi de iarnă, dar nu cu ger şi nu specifice pentru această perioadă. Dar, chiar şi aşa, nu este anormal, pentru că au mai fost ani când de Bobotează era cald. Nu mai este ca acum 50-80 de ani", a completat meteorologul de serviciu.

Potrivit sursei citate, în următoarele două zile nu va ninge nicăieri în ţară.

Acesta a mai spus că de marţi se va produce o scădere a temperaturilor, dar nu a celor minime, ci a celor maxime. Acestea vor rămâne pozitive, dar se vor apropia de normalul acestei perioade.

Obligatoriu pentru toți cei care stau la casă! Amenzi uriașe: de la 30.000 lei la 50.000 lei... Informații care vă pot afecta emoțional! O fetiţă de 11 ani, găsită moartă lângă o maşină, în Buzău: "Am fost acolo...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 1 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul este dat de Betty Salam
Hello Chef sezonul 7, 1 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul este dat de Betty Salam Sambata, 01.06.2024, 15:04
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x