Antena Căutare

Arda Turan a cerut încetarea împrumutului la Istanbul Basaksehir. El va reveni la FC Barcelona

Împrumutu lui Arda Turan la Istanbul Basaksehir s-a încheiat, marţi, la cererea jucătorului turc. Astfel, mijlocaşul revine la FC Barcelona, unde mai are contract până la finalul sezonului.

La Istanbul Basaksehir, el a jucat 12 meciuri.

În septembrie, Arda Turan a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare după altercaţia avută într-un local, urmată de o bătaie cu Berkay, un cântăreţ popular în Turcia, în octombrie 2018.

În vârstă de 32 de ani, Arda Turan risca 12 ani de închisoare, însă în cele din urmă a primit o pedeapsă de doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare. El nu va merge la închisoare decât dacă va mai comite o infracţiune în următorii cinci ani.

Incidentul cu solistul a avut loc într-un local din Istanbul, iar Arda Turan i-ar fi făcut avansuri soţiei lui Berkay. Bătaia a început după ce acesta din urmă i-a reproşat jucătorului atitudinea. Turan l-a lovit în faţă pe Berkay, care a ajuns la spital, unde a fost operat la nas.

Potrivit CNN Turk, Turan ar fi mers la spital, pentru a-i cere iertare lui Berkay, iar acolo i s-ar fi descărcat accidental pistolul pe care fotbalistul îl purta la el.

Turan a fost inculpat pentru hărţuire sexuală, deţinere ilegală de armă şi agresiune.

Sursa : news.ro

Vasile Miriuţă revine pe banca tehnică a echipei FC Hermannstadt... Max Verstappen şi-a prelungit contractul cu Red Bull până în 2023...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x