Antena Căutare

Nicușor Ene, primul antrenor al Simonei Halep, a murit. Tenismena a aflat prin telefon: ”Mama mi-a spus că ne-a părăsit!”

Simona Halep a făcut public un mesaj sfâșietor în care a vorbit despre profesorul ei, Nicușor Ene, care s-a stins din viață în urma unui infarct. Tenismena a primit vestea prin telefon, chiar de la mama ei.

Nicușor Ene, primul antrenor al Simonei Halep, a murit. Tenismena a aflat prin telefon: ”Mama mi-a spus că ne-a părăsit!”
Nicușor Ene, primul antrenor al Simonei Halep, a murit. Tenismena a aflat prin telefon: ”Mama mi-a spus că ne-a părăsit!”

”Doar ce am aterizat de la Dubai acolo unde am făcut pregătirea pentru noul an. De fiecare dată când ajung o sun pe mama...astăzi apelul s-a încheiat cu vestea tristă că domnul profesor Ene ne-a părăsit, o persoană blanda care nu m-a certat nici măcar o dată în toți acei patru ani în care m-a învățat absolut tot ce înseamnă tenisul. A fost una dintre cele mai importante cărămizi pe care el a pus-o la această carieră minunată a mea. Mă bucur enorm că a fost alături de mine pe scenă de la Constanța atunci când am sărbătorit trofeul de la Wimbledon.
...mereu în sufletul meu! Dumnezeu să-l ierte!”,
a scris Simona Halep pe Facebook.

Nicușor Ene, primul antrenor de tenis al îndrăgitei sportive a suferit un infarct, pe 19 decembrie, fiind transportat până la Spitalul Universitar din Capitală, în stare gravă. Medicii din Constanța au decis că un transfer la o altă unitate medicală ar reprezenta cea mai bună decizie în cazul bărbatului, dată fiind starea sa critică.

Nicușor Ene este cel care i-a descoperit talentul în tenis și sport al Simonei Halep, pe vremea când campioana se afla în școală. De-a lungul anilor, acesta a fost cel care i-a îndrumat pașii spre o carieră de succes, dar și spre a deveni o jucătoare profesionistă de tenis. Cu câțiva ani în urmă, primul antrenor al jucătoarei originare din Constanța a povestit că motivul pentru care a încheiat colaborarea cu Simona l-a reprezentat o intervenție din partea mamei acesteia.

”În momentul despărțirii a fost o chestie între mine și maică-sa, nu ne-am înțeles și eu am renunțat să mai lucrez cu Simona. Dar să știți că n-am avut nicio problema cu Simona, ne-am înțeles foarte bine și mi-a rămas la suflet. Cert este că a fost o neînțelegere, eu am fost mai sensibil și așa n-am mai lucrat împreună”, susținea Nicușor Ene, în trecut, potrivit playtech.

Simona Halep, pentru a treia oară la rând favorita fanilor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x