Antena Căutare

Motivul pentru care Dianna Rotaru a avut 20 de nași la botezul fiicei sale. Această tradiție este neobișnuită în România

Dianna Rotaru a apelat la o tradiție neobișnuită în România la botezul fiicei sale. Prezentatoarea TV a avut 20 de nași la evenimentul discret. Iată de ce a luat o astfel de decizie.

Colaj cu Dianna Rotaru în două ipostaze diferite la Provocarea Destinului Galerie
Dianna Rotaru a apelat la o tradiție neobișnuită în România la botezul fiicei sale | Antena 1

Dianna Rotaru și soțul ei trec prin cea mai frumoasă perioadă de când a venit pe lume fiica lor, Laura-Emilia. Prezentatoarea TV a născut o fetiță perfect sănătoasă la începutul lunii decembrie 2023.

Pentru că are o activitate intensă în mediul online, aceasta nu a ezitat să își anunțe prietenii virtuali că a avut loc un eveniment foarte important în familia ei. Vedeta și-a creștinat micuța la o lună și jumătate de când i-a dat viață.

Prezentatoarea TV a publicat primele imagini de la botezul fetiței sale. Momentul a fost de-a dreptul emoționant pentru invitați, dar și pentru oamenii de pe rețelele sociale care au privit cu lacrimi în ochi videoclipul postat de aceasta.

Citește și: Cum arată fiica Diannei Rotaru. Prezentatoarea TV care și-a anunțat sarcina în direct le-a arătat fanilor imagini cu bebelușul

Dianna Rotaru s-a pregătit intens pentru creștinarea fiicei sale. Aceasta a pus la punct fiecare detaliu, ținând cont de majoritatea tradițiilor din Republica Moldova. Mai mult, se pare că vedeta a apelat la un obicei neobișnuit în România: a avut 20 de nași pentru micuța ei.

Dianna Rotaru și-a dorit 20 de nași la botezul fiicei sale, Laura-Emilia

Prezentatoarea TV și soțul său au organizat un eveniment discret pentru creștinarea fiicei lor. Aceștia au avut în jur de 80 de invitați la petrecerea de botez, printre care s-au numărat prietenii apropiați și familiile acestora.

Mai mult, Dianna Rotaru și-a dorit ca totul să iasă perfect, urmând o tradiție importantă din Republica Moldova. Aceasta a avut 20 de nași la botezul micuței Laura-Emilia.

„A fost o petrecere bine organizată de mine și de Rareș. După cum bine știți, el este organizator de evenimente și concerte. La biserică am fost în straie populare. Am avut și o ținută cu cojoc maramureșean.

Și Rareș a purtat o ie naturală, care a avut 100 de ani. Ne-am pregătit foarte bine să impresionăm invitații. Nu s-au așteptat că vom avea 20 de nași de botez, ceea ce în România nu prea se întâlnește. Este o tradiție pe care o păstrăm din moși strămoși”, a mărturisit Dianna Rotaru la Antena Stars.

Cum au ales Dianna Rotaru numele fiicei sale

Dianna Rotaru și partenerul său s-au gândit în amănunt la toate detaliile care au ținut de fiica lor, printre care și la numele micuței. Cei doi au căzut de comun acord ca pe fetița lor să o cheme Laura-Emilia.

„Astăzi vom anunța și numele fetiței pentru că l-am ținut secret până acum. Nu că eram indeciși, din contră, știam sigur care va fi. Are două nume și vă vom face o introducere de ce le-am ales. Numele meu preferat este Laura. Când aveam 10 anișori am văzut o actriță Laura, frumoasă, excepțională, am zis că dacă voi fi mamă de fetiță, va purta acest nume, iar Rareș are povestea lui”, a mărturisit prezentatoarea TV, conform sursei citate.

Citește și: Provocarea Destinului, 4 august 2023. Prezentatoarea Dianna Rotaru a anunțat că este însărcinată în direct: ”Mi-a schimbat viața”

„Eu am decis să-i pun după numele mamei mele, Emilia, că să nu ajungem la contradicții și discuții, are două nume. Se numește Laura Emilia Bota”, a completat-o partenerul său.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Citește și
x