Salate

Salate

Salată de post combinată. Cu fructe, legume și paste, plină de savoare, vitamine și culoare.

+3 click pentru
galerie

- ingrediente -

  • 500 g paste curcubeu
  • 2 castraveți
  • 500 g roșii cherry
  • 4 buc. ardei gras, roșu și verde
  • 250 g salată verde
  • 1-2 struguri
  • 3-4 pere
  • 200 g brânză feta
  • amestec de semințe
  • Pentru dressing:
  • 400 g compot de mandarine
  • 1-2 linguri oțet balsamic
  • 1-2 linguri ulei de măsline
  • sare

- mod de preparare -

 Este o salată fresh, care se va prepara exact atunci când va fi servită, ci nu cu mult înainte, pentru a nu oxida ingredientele.
Castraveții, ardeii, brânza feta, o parte din pere și o parte din roșii se vor tăia în cubulețe aproximativ de mărimea pastelor, pentru un aspect plăcut și atractiv.
Pastele se vor fierbe în modul clasic, în apă clocotită cu sare, apoi se vor scurge, se vor trece prin jet de apă rece și se vor adăuga peste ingredientele tăiate în cuburi.
Se vor adăuga și boabe de struguri și amestecul de semințe.
Pentru dressing, mandarinele se vor trece prin blender împreună cu o parte din sirop, apoi se va potrivi gustul dressingului cu ulei de măsline, sare și oțet balsamic.
Cu acest dressing se vor stropi îngredientele de salată.
Salata verde se va adăuga la final, pentru un plus de prospețime, iar pentru decor se vor folosi felii subțiri de pere și de roșii.
Este o salată plină de vitamine, arome și culoare, exact cum ar trebui să fie să-i atragă pe prichindeii din familie, de unde și denumirea de "Salată Prichindel”.
Să vă fie de folos!

Ți-e poftă de un show culinar sau vrei sa găsești cele mai savuroase rețete? Vezi rețetele tale preferate și nu numai pe canalul exclusiv dedicat pasionaților de gastronomie – Cook and Play.
Gătește 24/24 acum cu AntenaPlay.

facebook whatsapp twitter pinterest