Salate

Salate

Salată de varză roșie cu legume și cașcaval

- ingrediente -

 Plină de savoare și culoare, o astfel de Salată de varză roșie cu legume și cașcaval, poate fi dservită la orice masă din zi și altceva nu ți-ai mai dori.

  • 1 varză roșie, micuță
  • 3-4 roșii mari
  • 2-3 castraveți
  • 1 ardei gras, roșu
  • 200 gr cașcaval
  • Pentru dressing:
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 100 ml oțet balsamic
  • 2 lingurițe zahăr brun
  • sare și piper, după gust
  • 1 legătură de pătrunjel verde

- mod de preparare -

 Mai întâi preparăm o reducție din oțet balsamic cu zahăr brun. Punem oțetul balsamic la fiert împreiună cu zahărul brun și amestecăm până când acesta se reduce la jumătate. 

Tăiem varza roșie fideluță, o frecăm cu puțină sare și adăugăm reducția de oțet balsamic ușor caldă. Acoperim vasul cu capac pentru a se întrepătrunde aromele.

Între timp, ne ocumăm de restul legumelor.

Spălăm roșiile, castraveții și ardeiul și le feliem ca pentru rețeta clasică de salată. Presărăm sare peste acestea și le stropim din belșug cu ulei de măsline.

Amestecăm salata de roșii și castraveți cu cea de varză roșie și adăugăm cuburi de cașcaval pentru un plius de gust și sățietate. Adăugăm și pătrunjel verde, pentru un plus de prospețime și măcinăm puțin piper deasupra.

Servim delicioasa Salată de varză roșie cu legume și cașcaval ca garnitură la orice friptură, dar vă asigur că este gustoasă și sățioasă și simplă, sau cu nuște crutoane de pâine, aromatizate.

Ți-e poftă de un show culinar sau vrei sa găsești cele mai savuroase rețete? Vezi rețetele tale preferate și nu numai pe canalul exclusiv dedicat pasionaților de gastronomie – Cook and Play.
Gătește 24/24 acum cu AntenaPlay.

facebook whatsapp twitter pinterest
Redustore - produse pentru casă

vezi mai multe