Antena Căutare

Luni și marți, la „Poftiți pe la noi!”, Daniela Crudu și Virgil Mănescu se sărută sub Poarta Sărutului

Sezonul acesta al emisiunii este prielnic idilelor! După ce Margherita din Clejani și Giani Kiriță au ajuns să se căsătoreasca la „Poftiți pe la noi!”, Cupidon face din nou ravagii printre două dintre ajutoarele lui nea Mărin.

Sezonul acesta al emisiunii este prielnic idilelor! După ce Margherita din Clejani și Giani Kiriță au ajuns să se căsătoreasca la „Poftiți pe la noi!”, Cupidon face din nou ravagii printre două dintre ajutoarele lui nea Mărin.

Contrastele se atrag, iar asta demonstrează încă o dată și Daniela Crudu și Virgil Mănescu, prinși într-o idilă cu iz rural. Din cale-afară de elegant și manierat, tânărul îi atrage imediat atenția Cruduței. „Virgil m-a atras din prima”, recunoaște bruneta. De asemenea, Bianca Drăgușanu îi prevestește lui Virgil schimbarea numelui din Mănescu, în Crudu. „Te măriți!”, îi mai spune ea.

Glumă, glumă, dar Cruduța și Virgil ajung să se și sărute, și nu oriunde, ci chiar sub Poarta Sărutului. „Ne-am pupat ca doi copii. A fost ceva inofensiv. Are buzele moi și dulci ca mierea. Normal că mi-a plăcut”, dezvăluie Daniela. Jean de la Craiova nu se poate abține și, intuind prilejul de a mai cânta la o nuntă, spune că ei chiar se potrivesc. „El era îmbrăcat și ca un ginerică”, povestește Jean, amuzat.

Bianca Drăgușanu, Daniela Crudu, Jean de la Craiova și Virgil Mănescu spun „Poftiți pe la noi!”... Virgil Mănescu face parada modei la „Poftiți pe la noi!”: are la el 21 de perechi de pantofi, 12 perechi de pantaloni, 3...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x