Antena Căutare

Repetiții cu incidente la Eurovision! Un concurent a ajuns la spital, după ce s-a rănit

Au mai rămas doar câteva zile până când se vor desfășura semifinalele și finala competiției muzicale Eurovision, iar repetițiile au fost însoțite de incidente, întrucât unul dintre concurenți s-a rănit. 

Au mai rămas doar câteva zile până când se vor desfășura semifinalele și finala competiției muzicale Eurovision, iar repetițiile au fost însoțite de incidente, întrucât unul dintre concurenți s-a rănit.

Este vorba de cântărețul ceh Mikolas Josef s-a rănit după ce a făcut o piruetă pe scenă. Deși a fost internat într-un spital, starea lui de sănătate s-a înrăutățit și a fost mutat la o altă unitate medicală.

Chiar dacă starea lui de sănătate este precară, artistul a anunțat că va urca pe scenă.

România a susţinut prima repetiţie marţi, iar trupa The Humans va mai beneficia de una, vineri. Reprezentanta ţării noastre va intra în concurs în a doua semifinală, din 10 mai.

Competiția muzicală Eurovision va avea loc la Lisabona - cu semifinalele pe 8 şi 10 mai şi finala pe 12 mai - iar primul bilanţ îl dă pe reprezentantul Israelului drept mare favorit.

Rapperul Kanye West, pus la zid după ce a făcut un comentariu șocant despre sclavie... Johnny Depp, dat în judecată de foștii săi bodyguarzi. Cum i-ar fi exploatat actorul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x