Antena Căutare

Cât de greu i-a fost lui nea Marin să-și crească fiicele, după Revoluție: „M-am trezit cu doi copii, fără serviciu”

Nea Marin, prezentatorul emisiunii „Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară”, are o poveste de viață ca în filme. Vedeta Antena 1 nu a avut parte numai de lapte și miere, ci a trebuit să se descurce, așa cum a putut, în momentele dificile.

nea marin si fiicele lui
Cât de greu i-a fost lui Nea Mărin să-și crească fiicele, după Revoluție | Facebook

Marin Barbu are o familie superbă și este extrem de mândru de fetele lui, dar și de soția sa care îi este alături de peste patru decenii. Pentru ele, vedeta Antena 1 a făcut tot posibilul să nu le lipsească nimic.

Citește și: Nea Mărin, fiica sa și alte vedete, printre concurenții Stand-Up Revolution. Scena show-ului, transformată într-un ring de dans

Cât de greu i-a fost lui nea Marin să-și crească fiicele, după Revoluție

Coregraful, în vârstă de 64 de ani, și soția sa Mioara Barbu s-au cunoscut pe vremea când erau copii, iar mai târziu s-au îndrăgostit și au decis să-și dea o șansă. A urmat nunta, dar și nașterea celor două fiice ale cuplului.

Imediat după Revoluție, cunoscutul dansator a rămas fără un loc de muncă și a trebuit să se descurce pentru a-și întreține familia. Așadar, nea Marin a lucrat ca taximetrist o perioadă, dar s-a întors înapoi la ceea ce iubește cel mai mult: dansul popular și tradițiile românești.

„Am avut momente foarte grele. Înainte de Revoluție, eram prim-solist, dansam la toate cârciumele. Aveam spectacol de la 18:30 până la 20:30 și la 21:30 eram la Pescărușul. A doua zi aveam spectacol la bulevard. Am dus-o așa vreo 10 ani. La Revoluție, când eram obișnuit să am atâta activitate, să vină și 23 august.

M-am trezit cu doi copii, unul de doi ani, Larisa, și cealaltă de opt ani, fără serviciu. S-a terminat totul. Știi ce am făcut? Taximetrie. Un an am fost taximetrist.

Citește și: Cum se menține Nea Mărin în formă, la 64 de ani. Alimentele obișnuite la care a renunțat complet

I-am dus pe lăutari la nunți și, după un an și jumătate, cam pe la începutul lui 1992 am început iarăși turneele. Am început să predau în străinătate. Unde n-am fost? Din Ungaria până în Belgia, Franța, Olanda. Am lucrat cu mulți la cursuri: am avut elevi din Taiwan, Hong Kong, americani, japonezi”, a declarat nea Marin, în timpul unui podcast de pe YouTube.

Prezentatorul are numai cuvinte de laudă la adresa celei care i-a dăruit două fiice, dar și o căsnicie care durează de peste 40 de ani.

„Ducem o viață foarte frumoasă împreună și de fiecare dată când sunt înconjurat de oameni le spun același lucru – dacă nu mă căsătoream cu Mioara mea, nu mă mai căsătoream cu altcineva.

A făcut din mine ceea ce sunt eu azi, m-a înțeles, s-a ocupat de copii, iar eu am tras să îmi îndeplinesc datoria, am făcut tot posibilul să avem din ce trăi”, a spus el, într-un interviu pentru Viva!.

Mai mult, vedeta Antena 1 se consideră un om împlinit, așezat la casa lui, care se bucură, acum, de timpul petrecut cu nepoții.

„Soția mea mi-a dăruit două fete. Fetele ne-au dăruit doi nepoți. Au început să prindă și ei aripi. Am reușit să construim împreună o căsuță și o familie frumoasă. Pot spune că am tot ce îmi doream de la viață”, a mai transmis nea Marin, pentru sursa citată.

Citește și: Nea Marin, probleme de sănătate. Motivul pentru care a ajuns pe masa de operație

Care e motivul pentru care Shakira nu va cânta în deschiderea Cupei Mondiale 2022 din Qatar. Gestul care i-a îngrijorat ... Anamaria Prodan și-a sfinițit biroul. Primele imagini de la sediul partidului în care s-a înscris, după ce a intrat în p...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x