Antena Căutare

Bilanț coronavirus în prima lună: România, Spania, Franța și Italia

Primul caz a fost confirmat în România la o lună după vestul Europei. În Italia, Spania şi Franţa, coronavirusul apăruse la sfârşit de ianuarie. Cum arăta acolo bilanţul după prima lună? Aproape 1.700 de cazuri şi 34 de morţi în Italia, 121 de cazuri în Spania şi 13 în Franţa. România a depăşit pragul de 1.000 de confirmări la exact o lună de la primul caz. Să vedem ce s-a întâmplat în alte ţări după ce s-a trecut acest prag. În doar nouă zile, Italia a ajuns la 10.000 de cazuri. În Spania a fost nevoie de opt zile, iar în Franţa de 11 zile, pentru un număr de zece ori mai mare de confirmări. Unde s-a ajuns în mai puţin de două luni? Sunt zeci de mii de cazuri şi mii de morţi în Italia, Spania şi Franţa. Aproape jumătate din populaţia lumii se află în carantină. Între timp, bilanţul negru al Spaniei l-a depăşit pe cel al Chinei şi numără acum peste 6,600 de morţi şi 56 de mii de infectaţi.
Joi, 26.03.2020, 19:28
x