Antena Căutare

Cum arată piramida alimentară la români

Un studiu publicat de INS arată că lactatele au cea mai mare pondere în consum. Sunt urmate de legume şi cereale. Piramida clasică alimentară are la bază categoria de cereale, care, spun specialiştii, ar trebui să reprezinte circa 40 la sută din alimentaţia noastră. Urmează apoi legumele şi fructele, care ar trebui să reprezinte cam 35 la sută din farfuria noastră zilnică. Următoarele sunt lactatele și produsele bogate în proteine, carne, pește, ouă și leguminoase, boabe, semințe oleaginoase. Să vedem acum şi cum arată piramida alimentară la români. Potrivit studiului Institutului Naţional de Statistică pe anul 2018, laptele şi produsele din lapte au cea mai mare pondere în consumul mediu net zilnic pe locuitor, cu 30 de procente. Sunt urmate de legume, cu 17% şi cereale, cu 16%. Pentru fructe, consumul mediu net zilnic pe locuitor a fost de 10%, la cartofi a fost de 9,5%, iar la carne de şapte procente. În vârful piramidei. romaneşti se află dulciurile, care ar trebui consumate doar ocazional, deoarece au un aport ridicat de calorii și nicio substanță nutritivă. Să vorbim un pic şi despre riscuri. În cazul în care dulciurile, carnea și grăsimile sunt la baza alimentației, se pot declanşa anumite deficienţe nutriţionale, avertizează experţii. Vom avea o imunitate mai slabă, poate ne cade părul, poate unghiile nu sunt cum trebuie, în fine tonusul nostru nu este cel pe care ni-l dorim. Revenind însă la studiul INS - în 2018, un român a consumat în medie 2.300 de grame de alimente pe zi. Aproape 1.400 de grame au însemnat legume şi fructe şi puţin peste 900 de grame - alimente de origine animală.
Joi, 23.01.2020, 12:13
Te cunosc de undeva Sezonul 20, 11 mai 2024. Alexia Țalavutis și Dima Trofim s-au transformat în Britney Spears - „Oops!...I Did It Again”

Te cunosc de undeva Sezonul 20, 11 mai 2024. Alexia Țalavutis și Dima Trofim s-au transformat în Britney Spears - „Oops!...I Did It Again”

Logo show Sambata, 11.05.2024, 23:30
Te cunosc de undeva Sezonul 20, 11 mai 2024. Florin Ristei și Ilona Brezoianu - jurizare

Te cunosc de undeva Sezonul 20, 11 mai 2024. Florin Ristei și Ilona Brezoianu - jurizare

Logo show Sambata, 11.05.2024, 22:56
Te cunosc de undeva Sezonul 20, 11 mai 2024. Florin Ristei și Ilona Brezoianu s-au transformat în Miley Cyrus - Flowers

Te cunosc de undeva Sezonul 20, 11 mai 2024. Florin Ristei și Ilona Brezoianu s-au transformat în Miley Cyrus - Flowers

Logo show Sambata, 11.05.2024, 22:50
Te cunosc de undeva Sezonul 20, 11 mai 2024. Zarug și Eliza Natanticu - jurizare

Te cunosc de undeva Sezonul 20, 11 mai 2024. Zarug și Eliza Natanticu - jurizare

Logo show Sambata, 11.05.2024, 22:24
Te cunosc de undeva Sezonul 20, 11 mai 2024. Zarug și Eliza Natanticu s-au transformat în Ya Mustafa - Aatish

Te cunosc de undeva Sezonul 20, 11 mai 2024. Zarug și Eliza Natanticu s-au transformat în Ya Mustafa - Aatish

Logo show Sambata, 11.05.2024, 22:15
Te cunosc de undeva Sezonul 20, 11 mai 2024. Cuza și Emi - jurizare

Te cunosc de undeva Sezonul 20, 11 mai 2024. Cuza și Emi - jurizare

Logo show Sambata, 11.05.2024, 22:10
Te cunosc de undeva Sezonul 20, 11 mai 2024. Cuza și Emi s-au transformat în FEUERSCHWANZ - Dragostea din tei

Te cunosc de undeva Sezonul 20, 11 mai 2024. Cuza și Emi s-au transformat în FEUERSCHWANZ - Dragostea din tei

Logo show Sambata, 11.05.2024, 22:05
Te cunosc de undeva Sezonul 20, 11 mai 2024. Bella Santiago și Barbara Isasi - jurizare

Te cunosc de undeva Sezonul 20, 11 mai 2024. Bella Santiago și Barbara Isasi - jurizare

Logo show Sambata, 11.05.2024, 21:54
Te cunosc de undeva Sezonul 20, 11 mai 2024. Bella Santiago și Barbara Isasi s-au transformat în Michael Jackson - Billie Jean

Te cunosc de undeva Sezonul 20, 11 mai 2024. Bella Santiago și Barbara Isasi s-au transformat în Michael Jackson - Billie Jean

Logo show Sambata, 11.05.2024, 21:45
Te cunosc de undeva Sezonul 20, 11 mai 2024. Shift și Connect-R - jurizare

Te cunosc de undeva Sezonul 20, 11 mai 2024. Shift și Connect-R - jurizare

Logo show Sambata, 11.05.2024, 21:20
Te cunosc de undeva Sezonul 20, 11 mai 2024. Shift și Connect-R s-au transformat în Tina Turner & Rod Stewart - „Hot Legs”

Te cunosc de undeva Sezonul 20, 11 mai 2024. Shift și Connect-R s-au transformat în Tina Turner & Rod Stewart - „Hot Legs”

Logo show Sambata, 11.05.2024, 21:15
Te cunosc de undeva Sezonul 20, 11 mai 2024. JO și Liviu Teodorescu - jurizare

Te cunosc de undeva Sezonul 20, 11 mai 2024. JO și Liviu Teodorescu - jurizare

Logo show Sambata, 11.05.2024, 21:05
x