Antena Căutare

Tinerii români, codașii Europei la competențe digitale

Şi vă spunem că într-o ţară în care părinţii şi elevii cer digitalizarea Educaţiei, dar, în continuare, până şi proba la Informatică a Bacalaureatului se dă tot în scris, nu ne mai miră că elevii din România au cele mai reduse competenţe digitale din întreaga Europa. O arată un nou studiu al Eurostat, îngrijorător, mai ales dacă ne raportăm la contextul actual, în care şcoala s-a mutat online. Pe scurt, puţin peste jumătate dintre tinerii cu vârste între 16 şi 24 de ani ştiu să folosească dispozitive electronice, o competenţă-cheie pentru secolul în care trăim. Este un procent mic, dacă ne raportăm la statele care conduc topul. Din Uniunea Europeană, Croaţia este ţara în care 97 la sută dintre tineri se descurcă bine sau foarte bine când vine vorba despre folosirea tehnologiei. Revenim la situaţia de la noi. Cifrele ar putea fi explicate şi de faptul că mulţi elevi nici nu deţin un dispozitiv electronic, drept care evident nu ştiu să îl utilizeze. Acum, Consiliul Naţional al Elevilor a decis să vină cumva în sprijinul lor. Înţelegem că este vorba despre un model de cerere care ulterior ajunge la Ministerul Educaţiei
Joi, 16.07.2020, 12:16
AP Lasă-mă, îmi place! Camera 609 | Sezonul 2, episodul 38, 17 mai 2024. Victor se întâlnește cu presupusul lui fiu!

Logo show Vineri, 17.05.2024, 23:00
Lasă-mă, îmi place! Camera 609 | Sezonul 2, episodul 38, 17 mai 2024. Adina, Mara și Flory, petrecere surpriză pentru viitoarea mămică Eva

Logo show Vineri, 17.05.2024, 22:58
Lasă-mă, îmi place! Camera 609 | Sezonul 2, episodul 38, 17 mai 2024. Doina, întâlnire tensionată cu tatăl fiicelor ei: Vreau divorțul!

Logo show Vineri, 17.05.2024, 22:55
Lasă-mă, îmi place! Camera 609 | Sezonul 2, episodul 37, 17 mai 2024. Eva și tatăl ei, discuție cu reproșuri: Ne-ai părăsit pentru altă femeie!

Logo show Vineri, 17.05.2024, 21:48
Lasă-mă, îmi place! Camera 609 | Sezonul 2, episodul 37, 17 mai 2024. Diana și Felicia au fost păcălite! Ce informații importante au spus despre ele

Logo show Vineri, 17.05.2024, 21:44
Lasă-mă, îmi place! Camera 609 | Sezonul 2, episodul 37, 17 mai 2024. Eva are parte de o sarcină cu complicații! Ce s-a întâmplat la spital

Logo show Vineri, 17.05.2024, 21:40
Mireasa sezonul 9, 17 mai 2024. Ștefan a fost salvat de la eliminare! Natalia a fost eliminată din competiție

Logo show Vineri, 17.05.2024, 16:57
Mireasa sezonul 9, 17 mai 2024. Ionela intră la cursa de eliminare alături de Cristian

Logo show Vineri, 17.05.2024, 16:53
Mireasa sezonul 9, 17 mai 2024. Publicul a decis ca Ștefan să părăsească competiția

Logo show Vineri, 17.05.2024, 16:48
Mireasa sezonul 9, 17 mai 2024. Elena a câștigat o ședință de training despre make-up-ul profesionist

Logo show Vineri, 17.05.2024, 16:30
Mireasa sezonul 9, 17 mai 2024. Andrada face acuzații grave despre Antonia: E dependentă de droguri!

Logo show Vineri, 17.05.2024, 15:57
Mireasa sezonul 9, 17 mai 2024. Vlad, către Iuliana: ”Am avut de câștigat că am intrat în casă! Te-am întâlnit pe tine!”

Logo show Vineri, 17.05.2024, 15:20
x