Nea Mărin revine la Antena 1 cu un nou sezon al emisiunii Poftiți pe la noi!, ce va fi difuzat în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la ora 20:30. Astfel, nu mai puțin de 24 de vedete vor fi puse la treabă, iar alături de Nea Mărin vor fi, și de această dată, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, dar și Sonny Medini și Rikito Watanabe.
Miercuri, 03.01.2024, 11:09Revelionul cel neBUN 2024 a adus pe scenă artiști unul și unul, dar și momente spectaculoase. Una dintre surprizele serii a fost atunci când pe scenă a urcat Nea Marin alături de artiștii de la Școala de dans Românesc Larisa și Marin Barbu, baletul COBO și Edi Stancu. Mulți s-au mirat când au văzut cum arată azi nepoții lui Nea Marin.
Duminica, 31.12.2023, 21:32Relația apropiată dintre prezentator și coregraf există și în afara platoului de filmare, în ciuda tachinărilor pe care le afișează în emisiunile în care sunt protagoniști. Iată ce declarații a făcut chiar Alex Leonte, nepotul lui nea Marin!
Joi, 25.05.2023, 15:11Alex Leonte trăiește o frumoasă poveste de iubire de câteva luni.
Marti, 11.04.2023, 15:09Episodul 7 al sezonului 11 Chefi la cuțite, de pe 10 aprilie 2023. Nea Mărin, celebrul dansator, a jurizat preparatele celor patru chefi. Vedeta a decis cine va câștiga cea de-a șaptea amuletă.
Luni, 10.04.2023, 22:00Nepotul lui Nea Marin este iubește din nou de câteva luni bune și a oferit primele detalii despre iubita sa, cât și despre planurile de viitor. Familiile lor se cunosc deja. Cât de avansată e relația celor doi.
Vineri, 07.04.2023, 16:46Este oficial! Alex Leonte, nepotul lui Nea Marin, are o nouă iubită, iar tânăra a vorbit recent despre relația lor, în cadrul unui interviu, confirmând zvonurile. Iată cu ce vedetă a înlocuit-o Alex pe fosta parteneră, de care s-a despărțit în mod neașteptat.
Miercuri, 22.03.2023, 14:11Episodul 12, sezonul 1, Nu te supăra, frate!, 10 februarie. Alina Sorescu, Anca Țurcașiu și nea Mărin se joacă mima cu cătușe! Câte cuvinte au descoperit. Echipa roșie este formată din Alina Sorescu, Anca Țurcașiu și nea Mărin, iar cea...
Vineri, 10.02.2023, 18:26Episodul 12, sezonul 1, Nu te supăra, frate!, 10 februarie. Nea Mărin și Larisa Barbu au parte de un duel inedit. Cine a câștigat jocul cu ouă! Echipa roșie este formată din Alina Sorescu, Anca Țurcașiu și nea Mărin, iar cea albastră din...
Vineri, 10.02.2023, 18:17Episodul 3, sezonul 1, Nu te supăra frate, 20 ianuarie 2023. Nea Mărin și Maria Buză au parte de o super provocare. Artiștii trebuie să danseze în timp ce au o farfurie de ciorbă în mâini.
Vineri, 20.01.2023, 17:44Episodul 3, sezonul 1, Nu te supăra frate, 20 ianuarie 2023. Andra Gogan are parte de o super provocare. Artista trebuie danseze din buric, dar sare și coarda cu ajutorul colegilor de echipă.
Vineri, 20.01.2023, 17:36Vedetele au urcat pe scenă și au făcut spectacol în adevăratul sens al cuvântului la Negrești-Oaș. Fiecare a avut propriul său moment, însă băieții nu au putut sta de-o parte, iar ceea ce a urmat a stârnit hohote de râs.
Miercuri, 11.01.2023, 22:55Vedetele de la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg au defilat în costume tradiționale din Oaș, iar Iulia Albu și Eliza Natanticu au atras toată atenția. Cum au arătat în porturile populare și cum s-au descurcat la repetiții.
Miercuri, 11.01.2023, 22:30Din cauza durerilor care se intensificau, Nea Marin a avut nevoie de ajutor specializat și a plecat la spital. Veștile primite de la medici nu au fost deloc bune, îngrijorându-i pe toți cei prezenți.
Miercuri, 11.01.2023, 22:20Nea Marin și vedetele au ajuns la sala unde va avea loc spectacolul, însă lucrurile au luat o întorsătură cu totul neașteptată. În lipsa coregrafului, Liviu Vârciu a intrat în rolul său și a încercat să îi organizeze pe colegi.
Miercuri, 11.01.2023, 22:03Eliza Natanticu a avut parte de o surpriză de zile mari la Cimitirul Vesel din Săpânța. Vedeta nu se aștepta să dea chiar de bunicul ei acolo și a dezvăluit mai multe detalii despre viața acestuia.
Miercuri, 11.01.2023, 21:04Nea Marin și vedetele sale continuă drumul prin Maramureș și se pregătesc pentru marele spectacol. Deși Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu au lipsit de la repetiții, coregraful le-a găsit înlocuitori de seamă.
Miercuri, 11.01.2023, 20:33În cel de-al 18-lea episod de la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, din 11 ianuarie 2023, Eliza Natanticu a intrat pe scenă pentru a cânta câteva piese de petrecere, care au adus buna dispoziție în sală. Însă, după doar câteva secunde,...
Miercuri, 11.01.2023, 16:50În cel de-al 18-lea episod de la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, din 11 ianuarie 2023, vedetele au îmbrăcat, pentru prima dată, costumele oșenești, însă unii dintre ei au întâmpinat câteva probleme. Eliza Naranticu și Iulia Albu au...
Miercuri, 11.01.2023, 16:49În cel de-al 18-lea episod de la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, din 11 ianuarie 2023, chiar înainte de a pune la punct ultimele detalii pentru spectacol, Nea Marin a fost nevoit să părăsească emisiunea. După ce s-a simțit rău pe...
Miercuri, 11.01.2023, 16:48În cel de-al 18-lea episod de la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, din 11 ianuarie 2023, managerul unui restaurant i-a anunțat pe toți că au avut un eveniment cu o seară înainte și nu au apucat să facă ordine, așa că aceasta a fost noua...
Miercuri, 11.01.2023, 16:47În cel de-al 18-lea episod de la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, din 11 ianuarie 2023, la Cimitirul Vesel din Săpânța, vedetele au fost întâmpinate cu pălină și pâine proaspătă, dar nu a trecut mult timp până ce toți au fost puși...
Miercuri, 11.01.2023, 16:46În cel de-al 18-lea episod de la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, din 11 ianuarie 2023, repetițiile pentru marele spectal sunt în toi, acum că Iulia Albu s-a întors de la spital, unde i-a fost administrat un tratament pentru alergie. Cu...
Miercuri, 11.01.2023, 16:42În ediția de Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, difuzată pe 10 ianuarie 2023, Liviu Vârciu a făcut un gest frumos pentru o fetiță din Negrești-Oaș.
Marti, 10.01.2023, 23:15La Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, în ediția de pe 10 ianuarie 2023, a avut loc o cursă cu istoale de jucărie, „Ca în filmele cu gangsteri”. Protagoniștii au fost Liviu Vârciu, Andrei Ștefănescu și nea Marin.
Marti, 10.01.2023, 23:15Iulia Albu a avut nevoie de îngrijiri medicale în Negrești-Oaș. În timp ce participa la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg criticul de modă a acuzat stări de rău și a cerut să meargă la spital.
Marti, 10.01.2023, 23:00În ediția de pe 10 ianuarie 2023 de Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, Liviu Vârciu și nea Marin au avut parte de o ceartă aprigă de la primele ore ale dimineții.
Marti, 10.01.2023, 21:35În ediția de pe 10 ianuarie 2023 de Poftiți pe la noi: Poftiți la târg nea Marin, Iulia Albu, Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu au ajuns în atelierul unui sculptor, unde criticul de modă a avut ocazia de a-și demonstra talentul artistic.
Marti, 10.01.2023, 21:00În ediția de Poftiți pe la noi: Poftiți la târg difuzată pe data de 10 ianuarie 2023, vedetele participante au ajuns la fabrica de ciocolată. Peripețiile nu au lipsit nici de această dată.
Marti, 10.01.2023, 20:40În cel de-al 17-lea episod de la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, din 10 ianuarie 2023, Iulia Albu a explicat că stările de rău au fost din cauza mâncării. Criticul de modă a povestit că în timp ce se pregătea să iasă din spital a...
Marti, 10.01.2023, 17:03În cel de-al 17-lea episod de la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, din 10 ianuarie 2023, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu au găsit momentul propice pentru a-i veni de hac lui nea Marin. În timp ce coregraful era în centrul atenției și...
Marti, 10.01.2023, 17:03În cel de-al 17-lea episod de la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, din 10 ianuarie 2023, Liviu Vârciu a fost fermecat de frumusețea unei fetițe blonde, cu codițe împletite. Artistul a luat-o în brațe pe micuță, iar o localnică a...
Marti, 10.01.2023, 17:02În cel de-al 17-lea episod de la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, din 10 ianuarie 2023, când nea Marin a bătut la ușa lui liviu Vârciu, acesta a fost vizibil nemulțumit și când a deschis a încpeut să-și exprime supărările. Liviu...
Marti, 10.01.2023, 17:01În cel de-al 17-lea episod de la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, din 10 ianuarie 2023, Iulia Albu a fost încântată că a avut ocazia de a modela un craniu și a precizat că și-a dorit să studieze un master în sculptură, dar nu este...
Marti, 10.01.2023, 17:00În cel de-al 17-lea episod de la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, din 10 ianuarie 2023, auzind că Oase și Cosmin Natanticu nu au reușit să transporte un sac de zahăr, Eliza Natanticu a venit să le dea „o lecție” celor doi. Soția lui...
Marti, 10.01.2023, 17:00În episodul 2 al emisiunii „Preţul cel bun” Sezonul 4, din 10 ianuarie 2023, școala condusă de nea Marin au intrat în jocul moderat de Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu pentru a ajuta niște copii. În finală Alex a câștigat a...
Marti, 10.01.2023, 16:34În episodul 2 al emisiunii „Preţul cel bun” Sezonul 4, din 10 ianuarie 2023, școala condusă de nea Marin au intrat în jocul moderat de Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu pentru a ajuta niște copii. Înainte de fiecare joc, concurenții...
Marti, 10.01.2023, 16:30În episodul 2 al emisiunii „Preţul cel bun” Sezonul 4, din 10 ianuarie 2023, școala condusă de nea Marin au intrat în jocul moderat de Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu pentru a ajuta niște copii. Înainte de fiecare joc, concurenții...
Marti, 10.01.2023, 16:27Oase s-a accidentat încă de la prima misiune din zi, la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg. Dansatorul a făcut o mișcare greșită și a căzut în gol, iar reacția lui a fost una de milioane. Ce l-a deranjat, de fapt, pe acesta.
Luni, 09.01.2023, 22:48Nea Mărin și vedetele au ajuns în Țara Oașului chiar în ziua în care se sărbătorește Sfânta Maria și nu puteau trece cu vederea ziua de nume a coregrafului. Liviu și Andrei au pus la cale o surpriză, în stilul lor caraceristic.
Luni, 09.01.2023, 21:50Eliza Natanticu a clacat și a izbucnit în lacrimi din cauza unei sarcini date de Nea Mărin. Ce a urmat apoi l-a luat pe nepregătite pe coregraf și a stârnit „uraganul”.
Luni, 09.01.2023, 21:46Iulia Albu a trecut printr-o peripeție în timp ce mulgea vaca la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, din 9 ianuarie 2023. Vedeta nu s-a dat înapoi, însă ceva total neașteptat s-a întâmplat chiar când se apropia de final.
Luni, 09.01.2023, 21:34Iulia Albu, Oase, Eliza și Cosmin Natanticu au făcut cunoștință cu obiceiurule din Țara Oașului. Pentru început au ajuns la Biserică, fix în timpul unei slujbe, apoi au mers în două locuri de povește și pline de tradiție.
Luni, 09.01.2023, 20:46Iulia Albu a acceptat provocarea lui Nea Mărin și și-a făcut apariția, pentru prima dată, la Poftiți pe la noi! Poftiți la târg în ediția din 9 ianuarie 2023. Vedeta nu a renunțat la stilul caracteristic și i-a surprins pe toți cu prezența ei.
Luni, 09.01.2023, 20:35În cel de-al 16-lea episod de la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, din 9 ianuarie 2023, Oase și Iulia Albu au făcut o echipă foarte bună până când dansatorul a avut parte de un incident. Cei doi se aflau afară, unde învățau să facă...
Luni, 09.01.2023, 17:27În cel de-al 16-lea episod de la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, din 9 ianuarie 2023, la un moment dat, în timp ce serveau cu toții masa, Liviu și Andrei s-au retras în parcare. Acolo ei s-au întâlnit cu Victorina, îndrăgita concurentă...
Luni, 09.01.2023, 17:25În cel de-al 16-lea episod de la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, din 9 ianuarie 2023, după ce a fost la prins pești, Eliza Natanticu a fost nevoită să învețe să îi și eviscereze, însă această sarcină a pus o presiune foarte mare pe...
Luni, 09.01.2023, 17:24În cel de-al 16-lea episod de la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, din 9 ianuarie 2023, Iulia Albu a pus osul la treabă și s-a aflat într-o ipostază în care nu mulți și-ar fi imaginat-o. Designer-ul a ajuns, la propriu, la coada vacii,...
Luni, 09.01.2023, 17:24În cel de-al 16-lea episod de la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, din 9 ianuarie 2023, Nea Mărin și vedetele au ajuns la Biserica din Negreși-Oaș, chiar în zi de sărbătoare. Ei au fost întâmpinați de femeiele din sat, îmbrăcate în...
Luni, 09.01.2023, 17:22În cel de-al 16-lea episod de la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, din 9 ianuarie 2023, Nea Mărin a ajuns în Negrești-Oas, cu invitați pe măsură. Încă de la primele ore ale dimineții, coregraful a mers să le dea trezirea vedetelor, în...
Luni, 09.01.2023, 17:21