Antena Căutare

CNAIR: S-a lansat proiectul de amenajare a trecerilor la nivel a drumurilor naţionale cu calea ferată, contract estimat la peste 34 milioane lei

CNAIR, în calitate de beneficiar, si dezvoltatorul Vesta Investment au prezentat, joi, proiectul "Măsuri de îmbunătăţire a siguranţei traficului prin amenajarea trecerilor la nivel a drumurilor cu calea ferată", finanţat din fonduri europene nerambursabile. Valoarea totală a contractului este de 34,3 milioane lei şi are ca durată de implementare 24 de luni.

Acest proiect, finanţat din fonduri europene nerambursabile din cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, are ca scop creşterea siguranţei rutiere prin amenajarea a 246 de treceri la nivel a drumurilor naţionale cu calea ferată până la sfârşitul anului 2021.

Proiectul constă în amenajarea trecerilor la nivel a drumurilor naţionale cu calea ferată şi presupune montajul de stâlpi de iluminat cu încărcare solară; montajul de stâlpi pentru delimitarea sensurilor de circulaţie.

În plus, se are vedere amenajarea semnalizării rutiere orizontale (simboluri preformate şi benzi rezonatoare din marcaj rutier) şi a unui marcaj tip covor antiderapant (se va realiza pe o distanţă de 50 m, între barieră şi indicator).

”Implementarea proiectului va creşte gradul de siguranţă a traficului, prin adoptarea soluţiilor tehnice care să reducă numărul de accidente rutiere grave produse pe drumurile naţionale la intersecţia cu trecerile la nivel cu calea ferată”, se arată în comunicat.

Articolul continuă după reclamă

Sursa : news.ro

Ministrul Finanţelor Florin Cîţu: Pentru prima dată în istorie, România s-a împrumutat cu dobânzi negative în euro. Dacă... ANALIZĂ: Pentru moment, nu se poate vorbi de un efect direct al apariţiei coronavirusului în România asupra cursului de ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 8 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Alex Zlăvog
Hello Chef sezonul 7, 8 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Alex Zlăvog Sambata, 08.06.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x