Antena Căutare

INS: Sporul natural a fost negativ în ianuarie, s-au născut 15.971 copii şi au murit 23.352 de persoane

În luna ianuarie a acestui an s-au născut 15.971 copii, cu 1.012 mai mulţi copii decât în luna decembrie 2019, în timp ce numărul deceselor înregistrate în luna ianuarie a fost de 23.352, cu 731 decese mai puţine decât în luna decembrie 2019, astfel că sporul natural a fost negativ în luna ianuarie, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii de 7.381 persoane, potrivit datelor anunţate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Sporul natural reprezintă diferenţa dintre numărul născuţilor-vii şi numărul persoanelor decedate, în perioada de referinţă.

Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna ianuarie, a fost de 91 copii, în scădere cu trei decese faţă de luna decembrie2019.

Potrivit datelor INS, numărul căsătoriilor şi numărul divorţurilor înregistrate a scăzut în luna ianuarie 2020 faţă de luna decembrie 2019.

Astfel, în luna ianuarie 2020, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 4.356 căsătorii, cu 2.545 mai puţine decât în luna decembrie 2019. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 836, cu 1.519 mai puţine decât în luna decembrie 2019.

Numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 998 în luna ianuarie faţă de aceeaşi lună din 2019, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 3.484 mai mic faţă de luna ianuarie 2019.

Sporul natural a fost negativ atât în luna ianuarie 2020 (-7.381 persoane), cât şi în luna ianuarie 2019 (-9.867 persoane). Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 13 mai mic în luna ianuarie 2020, decât cel înregistrat în luna ianuarie 2019.

Numărul căsătoriilor a fost, în luna ianuarie 2020, cu 914 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 60 divorţuri mai puţine în luna ianuarie 2020, decât în luna ianuarie 2019.

Sursa : news.ro

Nostradamus, șeful la predicții, a scris despre coronavirus. A nimerit sau nu? Cât e adevăr, cât e minciună?... Care e influenta sistemului educativ asupra personalitatii copilului?...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x