Antena Căutare

Andrei Duban, moment spectaculos de stand-up comedy pe scena de la iUmor!

Andrei Duban este invitatul special al ediției din această seară „iUmor”. Actorul român a oferit un moment spectaculos de stand-up comedy celor trei jurați, în cadrul ediției cinci a sezonului șapte „iUmor”.

Numărul lui Andrei Duban a fost unul de toată senzația, iar cei trei jurați nu s-au oprit din râs pe tot parcursul momentului.

Andrei Duban, moment spectaculos de stand-up comedy pe scena de la iUmor!

„Ca românul, vara la mare. Bă am văzut niște faze acolo, absolut geniale, una dintre ele, iese o domnișoară de la un club, nu dau nume, unul care a ars. Bă nene, era rangă de beată, încearcă să ajungă la mașină, aproape o nimerește, când să bage cheia în portieră, nu o nimerește, se răsucește, cade. Vară, fustă scurtă, n-avea chiloți pe ea, i se ridică fusta și o vede. Începe să vorbească cu ea: Datorită ție am mașina asta performantă, pe care dacă aș reuși să o conduc până la vila cu piscină, pe care o am tot datorită ție și poșeta asta cu bani pe care o am datorită ție. Dar, ce faci? Nu plânge că nu te cert.”

Andrei Duban, moment spectaculos de stand-up comedy pe scena de la iUmor!

Mihai Bendeac, față în față cu un nou număr de hipnoză marca Andrei Voicu: “Nu-mi faceți asta!”... Breakdance morbid cu păpuşa zombie Yui Yui! Cheloo: A fost un număr sălbatic!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Citește și
x