Antena Căutare

(P) Topul aparatelor care îți fac viața mult mai ușoară în bucătărie

Bucătăria este acest spațiu magic din casa fiecăruia în care tot felul de rețete iau naștere. Unele sunt bune, altele nu sunt chiar atât de reușite. În schimb, un lucru este clar, și anume că viața din bucătărie poate să fie puțin grea atunci când n-ai ceea ce-ți trebuie pentru a-ți ușura puțin munca. De exemplu, dacă tot se apropie sărbătorile, poate vrei ca anul ăsta să faci tu cozonacul și să nu-l mai cumperi gata făcut. Și pentru a nu pierde o zi întreagă la frământat aluatul, poți alege un aparat care să facă asta pentru tine. Un aparat în care doar pui ingredientele și se ocupă el de amestecat.

Cartofi prajiți, un ou prăjit și pâine pe o farfurie
Bucătăria este acest spațiu magic din casa fiecăruia în care tot felul de rețete iau naștere. Unele sunt bune, altele nu sunt chiar atât de reușite

Mai sus a fost doar un exemplu de cum doar un simplu aparat din bucătăria ta te poate ajuta să economisești foarte mult timp. Așa că, dacă tot ți-am captat atenția și te-am făcut să te gândești „wow, vreau și eu să se facă mâncarea aproape singură”, rămâi să citești acest articol. O să-ți prezentăm mai multe aparate care fac aproape toată treaba murdară în bucătărie.

Micul brutar electric – aparatul de făcut pâine

Aproape la fiecare masă, pâinea este prezentă. Fie că mănânci un castron mare de ciorbă cu perișoare, fie că o înmoi în lichidul de la roșii de pe fundul bolului după ce ai mâncat salata. E atât de importantă încât dacă îți dai seama că nu o ai, cobori și în pijamale după ea.

Și tocmai pentru că pâinea e atât de importantă pentru toată lumea, există și un aparat care o face. E foarte simplu de făcut o pâine în aparat, doar pui ingredientele în aparat, l-ai pornit, iar de amestecat și copt se ocupă aparatul. Destul de simplu, nu? În plus, o să te ajute să și economisești și să îți faci singur pâinea. Deși dai banii pe aparat, în timp, o să vezi că o să-ți recuperezi investiția. În plus, nu uita că te scutește de drumurile până la magazin.

Friteuza – micul cuptor de la tine din bucătărie

În bucătărie, de mare ajutor o să îți fie și o friteuză cu aer cald, care practic este un fel de cuptor, dor că mai mic. Comparativ cu o friteuză clasică, friteuza cu aer cald o să gătească alimentele mult mai sănătoase. De ce? Friteuza cu aer cald folosește aerul încălzit pentru a prăji alimentele, ci nu ulei, astfel imită rezultatele prăjirii, iar tu obții preparate mult mai sănătoase.

Dacă ești iubitor de cartofi prăjiți sau șnițele, probabil că te-ai confruntat deja cu petele de ulei de peste tot. Pe lângă cantitățile mari de ulei pe care le folosești doar pentru aceste două preparate, mai este și nesănătos. Așa că, poți liniștit să înlocuiești clasica tigaie cu o friteuză cu aer cald care să nu te mai atace cu ulei încins și să facă și mese sănătoase pentru tine.

Multicookerul – aparatul care face cât trei

În cazul în care te întrebai, da, un multicooker chiar face cât trei ustensile. Este vorba despre cratiță, tigaie și cuptor. Deși ți-ai dat seama din titlu, cu un multicooker poți să gătești mai multe feluri de mâncare.

Hai să-ți spunem cum funcționează exact un multicooker și cum îți ușurează el viața. Funcționează în principiu pe bază de aer cald și presiune, astfel obții un timp mai scurt de preparare. Poți să-l folosești pentru a fierbe, coace sau chiar pentru a dezgheța.

Dacă deja te vezi în bucătărie cum gătești o mulțime de preparate și deja te gândești să îți cumperi un astfel de aparat, îți mai dăm un motiv în plus pentru care să te bucuri. Ai multe programe diferite de preparare, în funcție de fiecare fel de mâncare. Ai un program pentru pește, unul pentru friptură, ba chiar pentru supă.

Astfel, dacă deja ești convins că vrei să ai un astfel de aparat care să-ți ușureze munca în bucătărie, alegi un multicooker. Însă, nu uita că un multicooker, la cât de multe avantaje are, are și un preț destul de ridicat.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x