Antena Căutare

Reacția Luizei după ce Valentin a spus că o dorește la Mireasa. Ce părere are despre interesul băiatului pentru ea

Luiza s-a arătat surprinsă de faptul că Valentin a zis că-și dorește ca fata să revină în casa Mireasa, în sezonul actual.

colaj de imagini cu valentin si luiza de la mireasa sezonul 9 Galerie
Luiza s-a arătat surprinsă de faptul că Valentin a zis că-și dorește ca fata să revină în casa Mireasa, în sezonul actual. | Antena 1

Iată cum a reacționat fosta concurentă de la Mireasa sezonul 8 când a fost informată despre dorința lui Valentin.

Citește și: Mireasa sezonul 8. Replica Luizei după ce s-a zvonit că formează un cuplu cu Sergiu. Ce spune tânăra

Reacția Luizei după ce Valentin a spus că o dorește la Mireasa. Ce părere are despre interesul băiatului pentru ea

Luiza a animat atmosfera la petrecerea de sâmbătă, trezind interesul unor concurenți. Valentin a fost încântat de prezența fostei concurente, pe care își dorește să o revadă în casa Mireasa.

„Mi-a plăcut prezența Luizei. E o fată frumoasă, e interesantă. Mi-ar plăcea să vină în casă. Să o cunosc mai bine. Mai multe nu pot spune, până nu văd”, a spus Valentin.

Luiza a aflat despre gândurile lui Valentin dintr-un live de pe Tiktok, în care se duela cu Alex Macarie. Fata nu a spus multe despre dorința concurentului de la Mireasa, dar s-a arătat surprinsă.

”Pe bune?!”, a zis Luiza și a început să râdă. ”Și ce a zis Valentin?”, i-a întrebat ea pe internauți, după ce aceștia i-au spus că băiatul a vorbit la Mireeasa Capriciile Iubirii despre ea.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cine este Luiza de la Mireasa sezonul 8

Luiza lucrează ca barista și ca make-up artist. Se consideră ambițioasă și prietenoasă. Tânăra de 24 de ani a absolvit doar liceul, pentru că și-a dorit să fie independentă și să muncească de la 18 ani. Luiza este pasionată de fotbal. A jucat 4 ani fotbal de performanță.

„Am plecat în străinătate la 19 ani. După ce m-am angajat la cafenea am întâlnit un băiat și am plecat amândoi în Anglia. Au fot momente foarte grele pentru mine. După 6 luni de relație băiatul respectiv m-a înșelat după ce eu mi-am lăsat familia și am plecat cu el.

A întâlnit o fată. Ea mi-a scris ce se întâmplă. L-am iertat cu condiția să ne întoarcem în țară. Totul a fost ok, ne-am mutat singuri. După 3 ani m-a înșelat din nou. L-am prins cu o fată la 3 dimineața. Era în mașină pe bancheta din spate cu o femeie”, a povestit Luiza.

Citește și: Mireasa sezon 8. Sergiu, primele declarații după ce s-a zvonit că are o altă relație. Luiza a negat că sunt împreună

Mireasa, sezon 9. Conflict între Cristina și Elena în direct. Ce a deranjat-o pe iubita lui Alexandru... Mireasa sezon 9, 17 aprilie 2024. Delia și Liviu, mărturisiri grele. Băiatul s-a ocupat cu lucruri interzise: „Mama nu ș...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x