Antena Căutare

Ouă poșate în sos de vin roșu. Rețetă din bucătăria franțuzească, preparată de Chef Nicolai Tand

Inspirată din bucătăria franțuzească, al cărei fan este, Chef Nicolai Tand a pregătit la Neatza cu Răzvan și Dani o rețetă de ouă poșate în sos de vin roșu.

Mic dejun din bucătăria franțuzească pe bază de ouă poșate și sos de vin Galerie
Ou poșat într-un delicios sos de legume cu vin roșu, gătit de Chef Nicolai Tand la Neatza

Cu ingrediente alese, dar la îndemâna tuturor, Chef Nicolai Tand ne propune să încercăm și noi o interesantă rețetă d e ouă poșate în sos de vin roșu, rețetă din bucătăria franțuzească.

Ouăle poșate deja sunt foarte des preparate și în bucătăria românească, însă sosul de vin care le însoțește în rețeta de față, este interesant și delicios.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și pașii necesari pentru reușita sigură a rețetei.

Citește și: Cum să faci ouă poșate perfecte. Sfaturi de la bucătari

Ingrediente pentru rețetă de ouă poșate în sos de vin roșu:

  • Pentru ouăle poșate:

  • ouă
  • apă
  • sare
  • oțet
  • Pentru sosul de vin:

  • unt
  • ceapă
  • morcovi
  • ciuperci
  • sare și piper
  • sos de soia
  • cimbru
  • puțin zahăr
  • șuncă crud uscată și afumată
  • vin roșu
  • foi de dafin
  • Pentru servit:

  • pâine toast
  • ceapă verde
  • usturoi

Rețetă de ouă poșate în sos de vin roșu - Mod de preparare

Preparatul de față este unul specific meselor de mic dejun franțuzesc, dar la cât de consistent este se poate servi la orice masă din zi.

Cum se prepară ouăle poșate.

Se pune o oală cu 1 litru de apă la fiert. Se adaugă în apă o linguriță de sare și o lingură de oțet și se lasă să dea în fiert. Ouăle se sparg, pe rând, într-o ceașcă de cafea, cu grijă să nu se amestece albușul cu gălbenușul. Când apa începe să fiarbă, se crează un vârtej la mijloc cu o lingură și se scufundă, pe rând, ouăle în apă. Se lasă ouăle în apa de pe foc doar până se încheagă bine albușul. Se scot imediat cu o spumieră, în alt vas cu apă foarte rece, pentru a opri procesul termic și a nu lăsa gălbenușul să se coaguleze.

Citește și: Rețetă de supă japoneză Ramen, gătită de Chef Nicolai Tand, la Neatza cu Răzvan și Dani

Cum se prepară sosul de vin roșu.

Se curăță ceapa și morcovii, se clătesc și se toacă cuburi. Într-o cratiță așezată la foc mediu se pune un cub de unt la topit. Se adaugă ceapa și morcovii și se amestecă până încep să se pătrundă. Se adaugă ciupercile tocate și ele mărunt, șunca tocată mărunt și se asezonează cu sare și piper, foi de dafin și cimbru.

Peste aceste ingrediente trase deja în unt se adaugă mult vin roșu. Se lasă să fiarbă până se evaporă de tot alcoolul, iar sosul se reduce consistent. Spre final de fierbere se mai adaugă puțin unt, pentru un plus de cremozitate.

Citește și: Rețetă de salată din bucătăria asiatică, preparată de Chef Nicolai Tand la Neatza cu Răzvan și Dani

Pentru servire, se taie felii de pâine toast, sub formă rotundă, să se asorteze frumos cu ouăle poșate. Feliile de pâine se rumenesc în puțin unt cu usturoi până devin crocante. Se așază la baza farfuriei, iar peste acestea se toarnă sosul de vin cu legume. Urmează oul poșat, din nou puțin sos și rondele de ceapă verde pentru decor și un plus de prospețime.

Pentru a nu pierde detalii importante și sfaturi de la Nicolai Tand despre modul de preparare al rețetei de ouă poșate în sos de vin roșu, urmăriți și videoclipul de mai sus.

Cine și cât de frumoasă este Bianca Tirsin, reprezentanta României la Miss Universe 2020... Rețetă de sandviș japonez cu șnițel de porc și salată de varză, preparată de Chef Nicolai Tand la Neatza cu Răzvan și Da...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare Sambata, 04.05.2024, 16:00
Citește și
Ultimele știri
x