- Luni, Marți și Miercuri de la 20:30, Nea Mărin se întoarce! Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Formula 1™ se vede în AntenaPLAY! Nu rata Marele Premiu din Imola pe 19 mai, de la 19:45 în AntenaPLAY!
„Oricine ar fi fost liderul PSD și Președintele Camerei Deputaților astăzi, dacă a permis adoptarea acestui proiect de lege profund anti-constituțional și anti-românesc, nu merită să îi mai reprezinte pe români și nici să rămână în fruntea partidului”, a declarat Viorica Dăncilă într-o postare publicată pe Facebook.
Viorica Dăncilă a calificat adoptarea tacită a legii în Cameră drept un precedent periculos şi jenant pentru România, Parlament, dar şi pentru PSD, „care nu merită să deconteze monstruoasa iresponsabilitate a lui Marcel Ciolacu”.
„Acest demers privind trecerea proiectului de lege nu îi aparține partidului, ci unui singur om. Niciun membru al Partidului Social Democrat nu susține acest act anti-românesc, iar domnul Iohannis este dator să probeze gravele acuzații făcute la adresa PSD în declarația de presă de astăzi”, a spus Dăncilă.
„Adevărul este că Marcel Ciolacu ori nu și-a făcut treaba de președinte al Camerei, ori a închis ochii cu bună știință pentru adoptarea unei legi care ne vinde țara în aceste vremuri grele și complicate. Îi solicit așadar demisia de la conducerea interimară a Partidului Social Democrat, pentru modul rușinos în care a umilit românii!”, a mai precizat fostul premier social-democrat.