Antena Căutare

Ilona Brezoianu și Florin Ristei, moment emoţionant la Te cunosc de undeva! „E o mare presiune, ne vor urmări și părinţii noștri”

Sâmbăta aceasta, cea mai nouă gală a transforming show-ului Te cunosc de undeva!, difuzată ȋncepând cu ora 20.00, la Antena 1 le-a adus o provocare de zile mari perechii de artiști formate din Ilona și Ristei.

colaj foto cu ilona brezoianu si florin ristei la te cunosc de undeva sezonul 20 Galerie
Ilona Brezoianu și Florin Ristei se transformă în Veronica și motanul Dănilă duminică, pe 31 martie 2024, la Te cunosc de undeva | Antena 1

Celor doi, ruleta le-a adus unele dintre cele mai ȋndrăgite personaje ale anilor 70 ȋn cinematografia românească: Veronica și motanul Dănilă.

Ilona Brezoianu și Florin Ristei se transformă în Veronica și motanul Dănilă, în ediția de sâmbătă, 30 martie 2024, a emisiunii Te cunosc de undeva

Întrebaţi de profesoara de actorie, Adriana Trandafir, ce făceau ȋn anul 1972, atunci când celebra peliculă, prin nume mari ale cinematografiei românești, a adus o evadare ȋn tărâmul basmului, care a rămas la fel de iubită și de căutată și după mai bine de cinci decenii, cei doi nu s-au sfiit să răspundă: „Probabil că eram doar ȋn plan!”. Iar pentru ca momentul să fie unul demn de provocările cu care acest transforming show i-a obișnuit, momentul de actorie i-a revenit, bineȋnţeles, lui Florin Ristei. „E mult pe Florin această transformare!”, a punctat și profesoara de canto, Crina Mardare, ȋn vreme ce Ristei a completat: „E fix pe dos că Motanul e la mine, și nu la colega mea. Pentru ea era simplu, așa că mai bine i-au dat ei 3-4 versuri și mie.... mi-au dat ca să vadă fraierul dacă știe să facă și actorie!”. Ilona a intervenit imediat: „Florin e cel mai actor dintre cântăreţi!”.

Citește și: Te cunosc de undeva! 23 martie 2024. Florin Ristei și Ilona Brezoianu, moment uluitor marca Nancy Sinatra. Cum au cântat

Momentul, unul de-a dreptul emoţionant, ȋi va scoate cu totul din zona de confort pe cei doi artiști: „Tot personajul e o provocare continuă, pentru că vocea trebuie să o faci de la ȋnceput până la sfârșit, intonaţia la fel, e un mare challenge și o mare presiune, pentru că ne vor urmări și părinţii noștri, care știu foarte bine filmul ăsta, și vrem să-i facem mândri!”, a mai dezvăluit Florin Ristei.

La repetiţiile de la platou, colegii Ilonei și ai lui Ristei s-au arătat de-a dreptul invidioși pe momentul lor: „Aţi văzut ce decor au?!”, a intervenit Liviu, iar Zarug a completat: „Aveţi noroc, aveţi numai personaje ofertante!”. Cum se vor descurca cei doi artiști, telespectatotii vor putea afla urmărind cea mai nouă gală Te cunosc de undeva!, sâmbăta aceasta, de la 20.00, la Antena 1.

Tot ce trebuie să știi despre Te cunosc de undeva sezonul 20

Ilona şi Ristei, Emi şi Cuza, Connect-R şi SHIFT, Jo şi Liviu, Eliza şi Zarug, Barbara şi Bella, Alexia Ţalavutis şi Dima şi Paula şi Romică sunt cei pe care ruleta personajelor îi va trece prin tot felul de emoţii de-a lungul unui sezon cu energie la puterea #20.

Show-ul transformărilor totale şi totodată unul dintre cele mai longevive talent show-uri din România, Te cunosc de undeva!, revine la Antena 1 cu cel de-al 20-lea sezon, din 17 februarie, în fiecare sâmbătă, de la 20.00.

„Sezonul 20! Aproape că nu îmi vine să cred! Îmi amintesc şi acum emoţiile începutului acestui proiect frumos! Sunt foarte bucuroasă că fac parte din juriul unuia dintre cele mai longevive show-uri de televiziune de la noi! Revenim în această primăvară cu o mulţime de surprize, pe care abia aşteptăm să le împărtăşim cu cei din faţa micilor ecrane!”, a declarat Andreea Bălan, în vreme ce Mihai Petre a completat: „Când spui sezonul 20, nu mai e nevoie de nicio altă descriere suplimentară. Am fost foarte surprins plăcut de echipa pe care am găsit-o aici şi sunt onorat ca împreună să le aducem telespectatorilor un sezon-spectacol, cu foarte multe surprize. De la un platou nou-nouţ, la o nouă grafică, venim cu multe noutăţi pe care abia aştept să le descoperiţi!”, spuneau jurații înainte de începerea noului sezon.

Transforming show-ul le pregăteşte telespectatorilor un sezon cu energie la puterea 20 şi foarte multe surprize. 8 echipe de artişti au spus <Da> spectaculosului show al transformărilor şi vor putea fi urmăriţi pe Antena 1 şi AntenaPLAY.

Emi și Cuza, transformare fără precedent la Te cunosc de undeva! „E clar cel mai greu moment al nostru din toate sezoane... Te cunosc de undeva! 30 martie 2024. Andreea Bălan și Alina Pușcaș au strălucit în această gală! Cât de bine au arătat...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x