Antena Căutare

Articole despre premiul nobel

Economistul care s-a trezit cu premiul Nobel

Economistul care s-a trezit cu premiul Nobel

În fiecare an, premiile Nobel adună cele mai serioase şi importante minţi ale umanităţii. Asta nu înseamnă însă că nu există şi situaţii amuzante în tot acest proces. Un economist american a aflat că a câştigat Nobelul de la colegul...

Marti, 13.10.2020, 19:42
Un profesor din Cluj-Napoca și cercetător a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace. Cum a reușit Basarab Nicolescu să revoluționeze fizica

Un profesor din Cluj-Napoca și cercetător a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace. Cum a reușit Basarab Nicolescu să revoluționeze fizica

Basarab Nicolescu, cercetătorul român care a revoluționat fizica prin conceptul Odderon, actualmente profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace. 

Joi, 16.07.2020, 23:15
Premiul Nobel pentru pace a ajuns, anul acesta, în Africa

Premiul Nobel pentru pace a ajuns, anul acesta, în Africa

Favorita caselor de pariuri, activista Greta Thunberg a pierdut în favoarea premierului Etiopiei. În vârstă de 42 de ani, politicianul a fost răsplătit pentru eforturile depuse pentru a obţine pacea cu Eritreea, un acord aşteptat de 20 de ani....

Vineri, 11.10.2019, 19:39
Nobelul pentru Peter Handke: Scriitorul austriac s-a arătat "surprins" de această recompensă. Indignare în Bosnia şi Kosovo

Nobelul pentru Peter Handke: Scriitorul austriac s-a arătat "surprins" de această recompensă. Indignare în Bosnia şi Kosovo

Scriitorul austriac Peter Hankde, laureat al premiului Nobel pentru Literatură pe 2019, s-a arătat joi "surprins" de această recompensă, o decizie pe care a caracterizat-o drept "foarte curajoasă", după disensiunile stârnite de opera sa. După anunţul Academiei Suedeze de joi, în Bosnia şi Kosovo mai multe voci s-au arătat indignate de decizia juriului, scrie AFP.

Vineri, 11.10.2019, 09:10
Nobelul pentru Olga Tokarczuk: Ministrul polonez al Culturii promite să citească toate cărţile scriitoarei până la capăt

Nobelul pentru Olga Tokarczuk: Ministrul polonez al Culturii promite să citească toate cărţile scriitoarei până la capăt

Ministrul conservator polonez al Culturii, Piotr Glinski, a revenit asupra unei declaraţii recente potrivit căreia a recunoscut că nu a putut să termine de citit nicio carte de Olga Tokarczuk, laureată a premiului Nobel pentru Literatură pe 2018, şi a promis să reia operele scriitoarei, potrivit AFP.

Vineri, 11.10.2019, 08:26
BIOGRAFIE - Peter Handke, laureat al Nobelului literar pe 2019 pentru "o operă influentă"

BIOGRAFIE - Peter Handke, laureat al Nobelului literar pe 2019 pentru "o operă influentă"

Romancierul, dramaturgul şi traducătorul austriac Peter Handke (76 de ani) a fost ales laureat al premiului Nobel pentru Literatură pe 2019 pentru "o operă influentă care, cu o ingeniozitate lingvistică a explorat periferia şi specificul experienţei umane", a motivat Academia Suedeză alegerea făcută.

Joi, 10.10.2019, 15:29
BIOGRAFIE - Olga Tokarczuk, laureată cu Nobel pentru Literatură pe 2018, pentru "imaginaţie narativă"

BIOGRAFIE - Olga Tokarczuk, laureată cu Nobel pentru Literatură pe 2018, pentru "imaginaţie narativă"

Olga Tokarczuk, laureată a premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2018 pentru "o imaginaţie narativă care, cu pasiune enciclopedică, reprezintă depăşirea graniţelor ca o formă de viaţă'', potrivit motivării Academiei Suedeze.

Joi, 10.10.2019, 14:52
Olga Tokarczuk şi Peter Handke au fost desemnaţi laureaţii premiului Nobel pentru Literatură pe 2018 şi 2019

Olga Tokarczuk şi Peter Handke au fost desemnaţi laureaţii premiului Nobel pentru Literatură pe 2018 şi 2019

Academia Suedeză i-a desemnat joi pe scriitorii Olga Tokarczuk (Polonia) şi Peter Handke (Austria) laureaţii premiului Nobel pentru Literatură pe 2018 şi 2019.

Joi, 10.10.2019, 14:30
Academia Suedeză: Laureaţii Nobel pentru Chimie pe 2019 "au creat o lume reîncărcabilă". Akira Yoshino: Pentru mine, curiozitatea a fost principala forţă motrice

Academia Suedeză: Laureaţii Nobel pentru Chimie pe 2019 "au creat o lume reîncărcabilă". Akira Yoshino: Pentru mine, curiozitatea a fost principala forţă motrice

Cercetătorii John B. Goodenough de la Universitatea din Texas, Stanley Whittingham de la Universitatea Binghamton din New York, şi Akira Yoshino de la Universitatea Meijo din Japonia au fost desemnaţi laureaţii premiului Nobel pentru Chimie pe anul 2019 "pentru dezvoltarea bateriilor litiu-ion", pentru că "au creat o lume reîncărcabilă", a motivat Academia Suedeză.

Miercuri, 09.10.2019, 13:14
Cercetătorii John B. Goodenough, M. Stanley Whittingham şi Akira Yoshino, laureaţi ai premiului Nobel pentru Chimie

Cercetătorii John B. Goodenough, M. Stanley Whittingham şi Akira Yoshino, laureaţi ai premiului Nobel pentru Chimie

Cercetătorii John B. Goodenough, M. Stanley Whittingham şi Akira Yoshino au fost desemnaţi laureaţii Premiului Nobel pentru Chimie pe 2019, a anunţat Comitetul Nobel, reunit miercuri la sediul Institutului Karolinska din Stockholm.

Miercuri, 09.10.2019, 12:45
James Peebles, laureat Nobel pentru Fizică pe 2019: Putem fi siguri că nu vom putea vedea niciodată vieţile de pe alte planete

James Peebles, laureat Nobel pentru Fizică pe 2019: Putem fi siguri că nu vom putea vedea niciodată vieţile de pe alte planete

Canadianul James Peebles, laureat Nobel pentru Fizică pe 2019, a vorbit în timpul conferinţei de presă susţinută de Comitetul Academiei suedeze de ştiinţe marţi despre materia întunecată, existenţa vieţii pe alte planete şi i-a sfătuit pe tinerii cercetători să îşi urmeze vocaţia din pasiune pentru ştiinţă şi nu pentru distincţii.

Marti, 08.10.2019, 13:26
Canadianul James Peebles şi elveţienii Michel Mayor şi Didier Queloz, laureaţi ai premiului Nobel pentru Fizică

Canadianul James Peebles şi elveţienii Michel Mayor şi Didier Queloz, laureaţi ai premiului Nobel pentru Fizică

Canadianul James Peebles şi elveţienii Michel Mayor şi Didier Queloz sunt laureaţii premiului Nobel pentru Fizică pe 2019, a anunţat marţi Academia suedeză de ştiinţe.

Marti, 08.10.2019, 12:51
Doi americani şi un britanic au câştigat premiul Nobel pentru Medicină. Descoperirile lor vor schimba soarta omenirii

Doi americani şi un britanic au câştigat premiul Nobel pentru Medicină. Descoperirile lor vor schimba soarta omenirii

Doi cercetători americani şi unul britanic sunt laureaţii Nobelului pentru Medicină, anul acesta. Cei trei savanţi au desluşit modul în care celulele percep şi se adaptează la cantitatea de oxigen din sânge. Cercetătorii provin de la cele...

Luni, 07.10.2019, 20:23
După ce Bohr a luat Premiul Nobel, danezii i-au tras în casă o țevușcă de bere, din care să bea infinit!

După ce Bohr a luat Premiul Nobel, danezii i-au tras în casă o țevușcă de bere, din care să bea infinit!

După ce a primit Premiul Nobel pentru Fizică, în 1922, marele savant danez Niels Bohr a fost căutat de către producătorii de bere de la ”Carlsberg”. Aceștia i-au făcut cadou o casă, foarte aproape de fabrica lor și de aici au tras o țevușcă, prin care omul de știință putea să bea ”la infinit”. Bohr a mai trăit 40 de ani din acel moment, dar nu se poate preciza cu exactitate cantitatea consumată

Luni, 07.10.2019, 10:34
La doar 16 ani este nominalizată la premiul Nobel! „Nu eşti niciodată prea mic pentru a face diferenţa”

La doar 16 ani este nominalizată la premiul Nobel! „Nu eşti niciodată prea mic pentru a face diferenţa”

O suedeză care luptă împotriva încălzirii globale, în vârstă de 16 ani, ar putea deveni cea mai tânără laureată din istorie a premiului Nobel pentru Pace. Adolescenta a inspirat o mişcare planetară pentru prevenirea şi combaterea schimbărilor climatice.

Vineri, 15.03.2019, 21:13
La doar 16 ani, nominalizată la premiul Nobel

La doar 16 ani, nominalizată la premiul Nobel

La doar 16 ani, o suedeză care luptă împotriva încălzirii globale ar putea deveni cea mai tânără laureată din istorie a premiului Nobel pentru Pace. Adolescenta a inspirat o mişcare planetară pentru prevenirea şi combaterea schimbărilor...

Vineri, 15.03.2019, 19:50
Premiul Nobel pentru Chimie a fost câştigat, în acest an, de trei oameni de ştiinţă

Premiul Nobel pentru Chimie a fost câştigat, în acest an, de trei oameni de ştiinţă

Doi americani şi un britanic au fost răsplătiţi pentru ceea ce Academia Regală de Ştiinţe din Suedia a numit o revoluţie bazată pe evoluţie. Ei au reuşit să creeze medicamente care nu doar că pot lupta împotriva bolilor autoimune, dar...

Miercuri, 03.10.2018, 19:44
S-a descoperit leacul pentru CANCER! Doi cercetători au primit PREMIUL NOBEL pentru descoperirea unei TERAPII anti-cancer

S-a descoperit leacul pentru CANCER! Doi cercetători au primit PREMIUL NOBEL pentru descoperirea unei TERAPII anti-cancer

Cancerul va fi, fără doar și poate, vindecat în următoarea perioadă, iar o dovadă în acest sens este premiul Nobel pentru Medicină, ce a fost primit de către cercetătorul american James P. Allison și cel japonez Tasuku, Honjo, care au descoperit ”o terapie împotriva cancerului prin inhibarea răspunsului imun negativ”. 

Marti, 02.10.2018, 12:39
Marie Curie, desemnată cea mai influentă personalitate feminină din istorie!

Marie Curie, desemnată cea mai influentă personalitate feminină din istorie!

În cadrul unui sondaj realizat în rândul cititorilor publicaţiei britanice BBC History Magazine în care au fost incluse o sută de femei care au schimbat lumea, cercetătoarea cu o activitate de pionierat în studiul radioactivităţii, s-a situat pe primul loc.

Joi, 09.08.2018, 11:59
Cel mai nedreptățit ROMÂN din toate timpurile. A salvat viețile a sute de milioane de oameni, dar a fost șters din istoria mondială pentru simpatiile sale legionare!

Cel mai nedreptățit ROMÂN din toate timpurile. A salvat viețile a sute de milioane de oameni, dar a fost șters din istoria mondială pentru simpatiile sale legionare!

S-a născut într-o zi sfântă, o zi care avea să-l urmărească întreaga sa viață. 8 noiembrie 1869. Zi mare pentru creștinii români, care-i sărbătoreau pe sfinții Mihail și Gavriil, zi mare și în familia...

Joi, 29.03.2018, 14:57
Munca din spatele unui NOBEL! Anamaria Efflel, cercetătoarea care a pus România pe cel mai râvnit premiu: "încă nu ne vine să credem ce am reușit"

Munca din spatele unui NOBEL! Anamaria Efflel, cercetătoarea care a pus România pe cel mai râvnit premiu: "încă nu ne vine să credem ce am reușit"

Premiul Nobel pentru Fizică 2017 a fost acordat savanţilor Rainer Weiss, Barry C. Barish şi Kip. S. Thorne „pentru contribuţii decisive la detectorul LIGO şi pentru observaţiile undelor gravitaţionale”. Din echipa Laser Interferometer Gravitational-Wave Observatory (LIGO), al cărei proiect a câştigat premiul Nobel din acest an, face parte şi arădeanca Anamaria Effler.

Joi, 05.10.2017, 18:20
Amal Clooney ar putea fi nominalizată la Premiul Nobel pentru pace

Amal Clooney ar putea fi nominalizată la Premiul Nobel pentru pace

Amal Clooney ar putea fi nominalizată la Premiul Nobel pentru pace, datorită implicării sale în ajutorarea minorităţilor. Soţia lui George Clooney a reprezentat-o într-un proces pe o tânără, în vârstă de 24 de ani, o victimă a Statului...

Duminica, 01.10.2017, 08:41
"Things Have Changed", indeed! Bob Dylan a primit premiul Nobel pentru Literatură. Este primul muzician din istorie distins cu un astfel de trofeu

"Things Have Changed", indeed! Bob Dylan a primit premiul Nobel pentru Literatură. Este primul muzician din istorie distins cu un astfel de trofeu

Comitetul Nobel a furnizat o surpriză uriaşă. I-a acordat premiul pentru literatură compozitorului, cântăreţului şi activistului Bob Dylan. Este primul american care primeşte râvnitul trofeu, după scriitoarea Toni Morrison, în 1993. 

Joi, 13.10.2016, 17:14
Bob Dylan a primit premiul Nobel pentru Literatură

Joi, 13.10.2016, 17:04
Pro sau contra școlii de acasă? Bertrand Russell, laureat al Premiului Nobel, a învățat numai în sufragerie

Pro sau contra școlii de acasă? Bertrand Russell, laureat al Premiului Nobel, a învățat numai în sufragerie

Bertrand Arhtur William Russell, una dintre cele mai luminate minți ale omenirii, filosof, matematician și istoric britanic, a deprins tainele materiilor acasă, fără a merge, nici o secundă, la școală. A avut profesori particulari, inclusiv fratele său ajutându-l la geometria euclidiană. Abia la 18 ani ajungea, pentru prima oară, la Cambridge. Premiul Nobel pentru Literatură

Luni, 19.09.2016, 10:50
A murit scriitorul american de origine română. Elie Wiesel, supravieţuitor al Holocaustului, avea 87 de ani

A murit scriitorul american de origine română. Elie Wiesel, supravieţuitor al Holocaustului, avea 87 de ani

Scriitorul şi activistul politic american de origine română Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, avea 87 de ani. Un purtător de cuvânt al Yad Vashem (Memorialului Victimelor Holocaustului) a confirmat decesul, fără să ofere alte detalii

Duminica, 03.07.2016, 08:41
La doi ani după ce a primit premiul Nobel, Ștefan Hell s-a întors pe meleagurile natale

La doi ani după ce a primit premiul Nobel, Ștefan Hell s-a întors pe meleagurile natale

La doi ani după ce a primit premiul Nobel pentru chimie, Ştefan Hell s-a întors pe meleagurile natale. Românul a vizitat oraşul Sântana, acolo unde a copilărit şi unde a urmat primii ani de şcoală

Vineri, 27.05.2016, 13:27
Cea mai bună scuză din lume pentru că nu și-a făcut tema! Profesorul a rămas înmărmurit când a citit biletul!

Cea mai bună scuză din lume pentru că nu și-a făcut tema! Profesorul a rămas înmărmurit când a citit biletul!

O fetiță a găsit poate cea mai bună scuză din lume ca să nu își facă tema pentru școală. Biletul primit de profesor este de-a dreptul surprinzător.

Luni, 19.10.2015, 15:58
Premiul Nobel pentru medicină pe 2015 este împărţit de trei cercetători din Irlanda, Japonia şi China

Premiul Nobel pentru medicină pe 2015 este împărţit de trei cercetători din Irlanda, Japonia şi China

Premiul Nobel pentru medicină pe 2015 este împărţit de trei cercetători din Irlanda, Japonia şi China. William Campbell şi Satoshi Omura au fost premiaţi pentru elaborarea unui nou tratamant pentru infecţiile provocate de paraziţi, care...

Marti, 06.10.2015, 07:35
A murit! Russell Crowe e în stare de şoc! S-a stins una dintre cele mai importante personalităţi

A murit! Russell Crowe e în stare de şoc! S-a stins una dintre cele mai importante personalităţi

Matematicianul american John Nash, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 1994, a murit sâmbătă, împreună cu soția sa, Alicia Nash, într-un accident de mașină în Statelor Unite.

Duminica, 24.05.2015, 19:38
Un celebru om de ştiinţă a spus adevărul despre dispariţia Pământului: ''Va avea consecințe catastrofale. Nu s-a întâmplat în milioane de ani"

Un celebru om de ştiinţă a spus adevărul despre dispariţia Pământului: ''Va avea consecințe catastrofale. Nu s-a întâmplat în milioane de ani"

Mexicanul Mario Molina, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1995, a avertizat că există o probabilitate de 1-5 ca temperatura Pământului să crească cu cinci sau șase grade în următorii ani, dacă va continua actuala tendință a emisiilor de gaz cu efect de seră.

Vineri, 06.03.2015, 08:37
Povestea unui câștigător de Premiu Nobel: ”Ce e, mă, cu aurul ăsta? Ești traficant? Ia treci deoparte, să vedem noi ce e cu tine!”

Povestea unui câștigător de Premiu Nobel: ”Ce e, mă, cu aurul ăsta? Ești traficant? Ia treci deoparte, să vedem noi ce e cu tine!”

Câștigătorul premiului Nobel pentru fizică din 2011, Brian Schmidt, a fost oprit pe un aeroport din SUA, acuzat că face trfic cu aur. Omul de știină ducea cu el trofeul, pentru a-l arăta mamei sale!

Marti, 14.10.2014, 11:01
Mândrie URIAŞĂ! Aşa arată singurul loc din ţară care a dat lumii doi ROMÂNI laureaţi cu Premiul Nobel

Mândrie URIAŞĂ! Aşa arată singurul loc din ţară care a dat lumii doi ROMÂNI laureaţi cu Premiul Nobel

Zilele acestea, un liceu din Timişoara este printre cele mai căutate locuri din ţară. De pe băncile instituţiei "Nikolaus Lenau” au ieşit doi dintre cei cinci români laureaţi cu Premiul Nobel de-a lungul istoriei.

Joi, 09.10.2014, 10:55
Trupul neînsufleţit al scriitorului Gabriel Garcia Marquez a fost incinerat

Trupul neînsufleţit al scriitorului Gabriel Garcia Marquez a fost incinerat

Trupul neînsufleţit al scriitorului columbian Gabriel Garcia Márquez, care a murit joi, la vârsta de 87 de ani, a fost deja incinerat, a anunţat ambasadorul Columbiei în Mexic, José Gabriel Ortiz

Sambata, 19.04.2014, 14:02
A murit scriitorul Gabriel Garcia Marquez, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1982

A murit scriitorul Gabriel Garcia Marquez, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1982

Veştile rele s-au adeverit, iar Garcia Marquez a trecut în nefiinţă, joi, la vârsta de 87 ani. Cu câteva ore înainte, Juan Manuel Santos, preşedintele Columbiei, dăduse asigurări că starea de sănătate a scriitorului este sub control.

Joi, 17.04.2014, 23:08
Record de candidati la Premiul Nobel pentru Pace

Record de candidati la Premiul Nobel pentru Pace

Laureatul Premiului Nobel pentru Pace va fi anuntat peste cateva ore, la Oslo. Anul acesta aduce un numar record de candidaturi: 259.

Vineri, 11.10.2013, 09:00
Alice Munro a castigat Premiul Nobel pentru literatura

Alice Munro a castigat Premiul Nobel pentru literatura

Astazi, 10 octombrie 2013, premiul Nobel pentru literatura a fost acordat autoarei canadiane Alice Munro (82 de ani) publicata si in Romania de catre editura Litera.

Joi, 10.10.2013, 15:13
Siskin, cel mai mare scriitor rus contemporan, vine la Bucuresti

Siskin, cel mai mare scriitor rus contemporan, vine la Bucuresti

Cel mai important scriitor rus al momentului ajunge in Romania pentru a lansa volumul “Parul Venerei”, opera autorului cea mai apreciata de critici. Intalnirea cu publicul roman va avea loc la Galeriile Artmark din Bucuresti, vineri, de la ora 18:30.

Marti, 01.10.2013, 13:06
Observator Special: Cei mai multi laureati ai premiilor Nobel, mari consumatori de lactate

Observator Special: Cei mai multi laureati ai premiilor Nobel, mari consumatori de lactate

Cercetatorii britanici au descoperit si reteta pentru viitorii castigatori ai premiilor Nobel. Nu este un ser minune care, odata injectat, va creste capacitatea intelectuala, ci un consum ridicat de lactate.

Joi, 17.01.2013, 23:00
Fanfara Ciocarlia a cantat in onoarea castigatorului premiului Nobel pentru pace

Fanfara Ciocarlia a cantat in onoarea castigatorului premiului Nobel pentru pace

Fanfara Ciocarlia a cantat aseara in onoarea castigatorului premiului Nobel. Alaturi de romani au mai urcat pe scena Seal, Jennifer Hudson, Ne-Yo si alti artisti straini. Concertul prezentat de Gerard Butler si Sarah Jessica Parker a fost deschis de Kylie Minogue.

Miercuri, 12.12.2012, 08:27
Liderii statelor din UE primesc astazi premiul Nobel pentru pace

Liderii statelor din UE primesc astazi premiul Nobel pentru pace

Liderii Uniunii Europene si cei ai statelor membre vor primi astazi premiul Nobel pentru pace. La ceremonia de decernare care va avea lor la Oslo va fi prezent si presedintele Traian Basescu. Nu este singurul roman care va merge la evenimentul din capitala Norvegiei. Fanfara Ciocarlia a fost invitata sa cante la concertul organizat cu ocazia decernarii premiului.

Luni, 10.12.2012, 08:46
Fanfara Ciocarlia va canta la decernarea premiului Nobel pentru pace

Fanfara Ciocarlia va canta la decernarea premiului Nobel pentru pace

Fanfara Ciocarlia va sustine un recital la concertul anual organizat cu ocazia decernarii premiului Nobel pentru pace. romanii vor canta alaturi de Seal si de Jennifer Hudson. Evenimentul din Norvegia va fi prezentat de actorii Sarah Jessica Parker si Gerard Butler.

Vineri, 23.11.2012, 10:08
Filmul cu decernarea premiului Nobel lui George Emil Palade a fost difuzat in premiera la UMF "Carol Davila"

Filmul cu decernarea premiului Nobel lui George Emil Palade a fost difuzat in premiera la UMF "Carol Davila"

Filmul ceremoniei de decernare a premiului Nobel pentru medicina si fiziologie lui George Emil Palade a fost difuzat pentru prima si ultima data in Romania. Inregistrarea a fost difuzata la Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila”, cu ocazia implinirii a 100 de ani de la nasterea savantului.

Miercuri, 07.11.2012, 14:44
Cei 27 de sefi de stat si de guverne din UE sunt invitati sa ridice Premiul Nobel

Cei 27 de sefi de stat si de guverne din UE sunt invitati sa ridice Premiul Nobel

Presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy i-a invitat pe toti cei 27 de lideri ai statelor Uniunii Europene sa participe la ceremonia de acordare a Premiului Nobel pentru pace. La eveniment si-au anuntat prezenta seful Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, dar si presedintele Parlamentului European, Martin Schulz.

Vineri, 19.10.2012, 11:27
Alvin E. Roth si Lloyd S. Shapley au primit premiul Nobel pentru economie

Alvin E. Roth si Lloyd S. Shapley au primit premiul Nobel pentru economie

Premiul Nobel pentru economie a fost castigat de americanii Alvin E. Roth si Lloyd S. Shapley pentru teoria lor privind ”alocarile stabile de sarcini si practica designului in marketing”.

Luni, 15.10.2012, 15:06
Premiul Nobel pentru Pace 2012, acordat Uniunii Europene

Premiul Nobel pentru Pace 2012, acordat Uniunii Europene

Mare laureat Nobel pentru Pace din 2012 este Uniunea Europeana. Afla care este motivatia forului.

Vineri, 12.10.2012, 13:43
Numarul laureatilor cu Nobel dintr-o tara este direct proportional cu consumul de ciocolata

Numarul laureatilor cu Nobel dintr-o tara este direct proportional cu consumul de ciocolata

Un cercetator din Statele Unite a descoperit ca tarile in care se consuma cea mai multa ciocolata sunt si cele care dau cei mai multi laureati ai Premiului Nobel, relateaza Income Magazine.

Joi, 11.10.2012, 13:35
UPDATE! Premiul Nobel pentru literatura a fost castigat de chinezul Mo Yan

UPDATE! Premiul Nobel pentru literatura a fost castigat de chinezul Mo Yan

Premiul Nobel pentru literatura i-a fost decernat scriitorului chinez Mo Yan.

Joi, 11.10.2012, 11:35
UPDATE! Premiul Nobel pentru medicina a fost acordat cercetatorilor Shinya Yamanaka si John Gurdon

UPDATE! Premiul Nobel pentru medicina a fost acordat cercetatorilor Shinya Yamanaka si John Gurdon

Astazi, in jurul orei 12:30, va fi anuntat laureatul din 2012 al premiului pentru Medicina. Potrivit mass-media suedeze, japonezul Shinya Yamanaka si britanicul John Gurdon ar putea obtine premiul datorita cercetarilor asupra reprogramarii nucleare, o tehnica ce permite transformarea celulelor adulte in celule stem capabile sa creeze toate tipurile de tesut uman.

Luni, 08.10.2012, 11:29
8 octombrie 1923: S-a nascut marele violonist roman Ion Voicu

8 octombrie 1923: S-a nascut marele violonist roman Ion Voicu

Celebrul violonist roman Ion Voicu s-a nascut pe 8 octombrie 1923 la Bucuresti, intr-o familie de muzicieni. La unul din concertele sale a atras atentia lui George Enescu, care i-a oferit lectii gratuite.

Luni, 08.10.2012, 09:31
x